Misterul crimei din camera de hotel

„Aparenţe înşelătoare“, filmul oferit astăzi de EVZ pe DVD, are în spate un regizor nominalizat la Oscar, Atom Egoyan, şi istoria provocatoare a unei crime neelucidate.

Un film noir despre faţa întunecată a showbizului, o crimă neelucidată, sex, droguri, lux şi un roman în pregătire, aşa ar putea fi descris, în cuvinte-cheie, „Where the Truth Lies“/ „Aparenţe înşelătoare“, regizat de Atom Egoyan. Pelicula, selectată în competiţia oficială de la Cannes în 2005, are la bază romanul omonim semnat de Rupert Holmes, care explorează partea distructivă, decadentă a faimei şi luxului.

Un duo faimos în showbizul american al anilor ’50, format din Lanny Morris (Kevin Bacon) şi Vince Collins (Colin Firth), îşi scurtează neaşteptat cariera despă rţindu-se, după ce o frumuseţe blondă este descoperită moartă în camera hotelului de lux din New Jersey, unde cei doi îşi petrecuseră noaptea.

Fiindcă ambii au în mânecă alibiuri puternice, poliţiştii nu pot dovedi crima, care le clatină în schimb reputaţia. După 15 ani, când carierele lor apuseseră de mult, scriitoarea Karen O’Connor (Alison Lohman) primeşte o comandă provocatoare din partea unui editor: o carte despre viaţa lui Vince Collins. Seducându-l pe unul dintre ei şi intervievându-l pe celălalt sub pretextul cărţii (cei doi nu comunicau de ani buni), autoarea elucidează misterul crimei. Interzis americanilor sub 17 ani Deşi primit cu entuziasm de critici, filmul n-a avut o soartă prea bună în box-office nu pentru că n-ar fi fost savurat de public, ci din cauza cenzurii. Pelicula a primit eticheta „Interzis celor sub 17 ani“, un fel de „sărut al morţii“ din partea comisiei însărcinate cu ratingul (Academia Americană de Film), din cauza unor scene de sex explicit - mènage à trois -, în care apar şi Kevin Bacon, şi Colin Firth.

Cea mai mare voce a României. A fost adulată în toată lumea, dar a murit în sărăcie şi uitare

Renunțarea la ora de vară, hotărâre istorică. Argumentele din spatele deciziei

Consecinţele: filmul are parte de o distribuţie limitată, doar în anumite cinematografe şi după anumite ore, iar unele televiziuni nu dau promouri. Protestele lui Atom Egoyan şi ale echipei de actori n-au îndulcit destinul filmului, care a strâns doar puţin peste 800.000 de dolari în Statele Unite, deşi bugetul total s-a învârtit undeva în jurul sumei de 20 de milioane de dolari. Două versiuni de film „

Am încercat să prezentăm două versiuni de film pentru a obţine un rating AG - audienţă generală. Eram obligat prin contract să fac asta. Dar am tăiat, am învârtit scenele pe toate părţile şi scena crucială nu putea fi alterată în niciun fel. N-am putut-o elimina. Distribuitorul meu a fost de acord că e esenţială pentru film, aşa că am mers cu ratingul NC-17“, explica Egoyan.

Regizorul a contestat în instanţă decizia comisiei, dar fără câştig de cauză. Actorii Kevin Bacon şi Colin Firth s-au arătat foarte indignaţi de restricţiile pe care le impunea eticheta pusă de comisie. „Sexul e una dintre cele mai puternice forţe ale naturii umane. Ar trebui să fie ignorat complet de artişti şi scriitori? Să fie lăsat pe dinafară? Dar dacă l-am scoate din muzică? N-ar mai fi nici un Marvin Gaye, nu? N-am mai avea rap. N-am mai avea rock’n’roll“, declara Firth. TALENTAT Atom Egoyan, cel mai apreciat cineast armean Dacă n-ar fi mâna de maestru al lui Atom Egoyan, „Aparenţe înşelătoare“ s-ar confunda cu oricare alt film din seria crime&mistery. Cineastul în vârstă de 48 de ani, armean la origine, născut în Egipt şi stabilit în Canada, e unul dintre numele cu tradiţie la Cannes şi cel mai apreciat regizor armean după Sergei Parajanov. A fost selectat de patru ori în competiţia de pe Croazetă, cu „Exotica“ (1994), „The Sweet Hereatfer“ (1997), „Călătoria Feliciei“ (1999) şi „Aparenţe înşelătoare“ (2005).

Cu cel de-al doilea, „The Sweet Hereatfer“, o poveste despre efectele unui accident tragic asupra unei mici comunităţi, Egoyan a obţinut Marele Premiu al juriului de la Cannes şi a fost nominalizat la Oscar pentru regie. Numele său a fost rostit mai des ca niciodată după ce a lansat „Ararat“ (2002), un film despre genocidul asupra armenilor, subiect pe care Turcia îl evită constant. Egoyan e preocupat de poveşti individuale care pot transmite un mesaj despre alienare, izolare, decadenţă, în filme construite non-linear, de dragul suspansului.

Interesat de teatru, pictură (părinţii săi sunt pictori) şi cultura armeană, Egoyan şi-a scris propriile scenarii şi a gândit câteva piese dramaturgice. Din 2006, este profesor la Universitatea din Toronto. Tot în Toronto, şi-a deschis acum patru ani propriul bar-cinema.