Misterul cadavrului din cartierul ieșean Dallas. Un criminal periculos este în libertate

Misterul cadavrului din cartierul ieșean Dallas. Un criminal periculos este în libertate

Corpul unei femei în vârstă de aproximativ 40 de ani, a cărei identitate este încă necunoscută, a fost găsit, vineri, pe un câmp de la marginea Iaşiului, în cartierul Dallas.

Descoperire macabră a fost făcută de un bărbat, în jurul orei 11.00, care a sunat la 112. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că femeia era dezbrăcată de la brâu în jos și prezenta mai multe lovituri în zona feței. Cum asupra victimei nu au fost găsite documente, aceasta nu a putut fi identificată. Anchetatorii cred că aceasta a fost violată și mai apoi omorâtă.

Oamenii legii au deschis un dosar penal și îl caută pe criminal. Femeia nu părea să fie un om al străzii, cu toate că hainele sale erau murdare. Anchetatorii spun că, având în vedere petele de noroi de pe haine, s-ar putea vorbi despre o potențială luptă între victimă și agresor. Însă prea multe indicii nu au fost descoperite până acum. S-a luat în calcul violul urmat de crimă, pentru că femeia era dezbrăcată, iar surse din cadrul anchetei au precizat pentru bzi.ro.că aceasta ar fi avut urme de sânge în zona genitală. Zona în care a fost găsit cadavrul este destul de inaccesibilă, semn că sunt puține șanse ca trupul femeii să fi fost abandonat acolo.

Ne puteți urmări și pe Google News