Misteriosul Augustin Oancea, unul dintre cei mai puternici investitori din energie, petrecere de proporții în Mamaia
- Iulia Moraru
- 22 august 2022, 07:25
Augustin Oancea, patronul Tinmar Energy și unul dintre cei mai puternici investitori autohtoni din energie a fost surprins la Mamaia, acolo unde a petrecut timp trei zile și trei nopți. El și-a sărbătorit ziua de naștere alături de soție și apropiați.
Augustin Oancea a început petrecerea de la malul Mării Negre în seara zilei de vineri. Miliardarul a petrecut alături de invitații lui timp de mai multe zile, într-un cadru restrâns.
Augustin Oancea a fost pozat în timp ce purta un ceas în valoare de 100.000 de euro, alături de soția sa. De asemenea, în parcarea de la locul evenimentului stăteau parcate mașini de sute de mii de euro. Un Range Rover 2022, un Mercedes EQS și un Porsche Taycan Turbo, toate însumând peste 500.000 de euro, potrivit cancan.ro.
Afacerile de miliarde de euro ale lui Augustin Oancea
Augustin Oancea, unul dintre cei mai importanți investitori din energie a fost neafectat de criză. Acesta și compania lui Tinmar Energy au terminat anul 2021 cu 3,5 miliarde de lei, o creștere cu 62% față de anul precedent.
Mai important însă, compania a bifat un profit net de 143 de milioane de lei, cu 27% mai mare faţă de cel din 2020, în contextul în care mulţi jucători mari din comerţul cu energie au încheiat anul cu pierderi istorice. Datele au fost publicate pe Ministerul Finanţelor.
Augustin Oancea a făcut prima tranzacţie cu energie în 2007, și deși la acel moment Tinmar Ind, o firmă cu un business de numai 15 milioane de euro, în opt ani a ajuns la valoarea de 650 de milioane de euro. În 2007, scena tranzacţiilor cu energie era dominată de Energy Holding, companie crescută pe spatele Hidroelectrica, producător de stat, şi al contractelor directe cu energie ieftină, care la acel moment ajunsese la un business de 350 de milioane de euro, maximul pe care avea să-l atingă vreodată.
În anul 2014, Tinmar Ind a devenit cel mai mare trader privat de energie din România, iar Energy Holding a pierdut teren în fața ei, potrivit zf.ro.
Compania sa, care are ca obiectiv de activitate comercializarea energiei electrice a fost fondată în urmă cu șapte ani. Tinmar Energy este compania principală care are acționari Martin Oil Energy, cu 78.86% din acțiuni, și Victory Executive cu 21.14% din acțiuni.
Dosar de evaziune fiscală deschis pe numele companiei Tinmar
Schemele evazioniste și practicile anti-concurențiale au fost dovedite prima dată de Oficiul Concurenței, în 2016, iar Tinmar era amendată cu 15 milioane de lei.
În anul 2018, DIICOT deschidea un dosar de evaziune fiscală și de spălare de bani, iar Tinmar era parte din el, ca firmă care a beneficiat de „schema de discounturi ale Rompetrol”, generatoare de prejudiciu de 40 de milioane de lei la bugetul de stat.