Mircea Lucescu a fost caracterizat de un colaborator: „Este prea complicat și un antrenor viclean, gata să se comporte predictibil în caz de pericol”

Mircea Lucescu a fost caracterizat de un colaborator: „Este prea complicat și un antrenor viclean, gata să se comporte predictibil în caz de pericol”

Ruslan Marmazov, fost colaborator al lui Mircea Lucescu, la Șahtior, l-a caracterizat pe tehnicianul român, despre care a spus că este un personaj complex

Ruslan Marmazov, ofițer de presă la Șahtior Donețk, a colaborat cu Mircea Lucescu timp de un deceniu și a vorbit în presa din Rusia despre tehnicianul român. Ruslan a explicat că „Il Luce”este un tehnician cu multă experiență, mult mai calculat decât lasă să se vadă. „Lucescu este prea complicat și un antrenor viclean, gata să se comporte predictibil în caz de pericol. Pe dinafară pare haotic și furios, însă, dincolo de aparențe, descoperi un tip calculat, chiar delicat, având întotdeauna o viziune specială asupra situației. Asta înseamnă experiență!".

Marmazov a povestit cum a reacționat Mircea Lucescu după ce a pierdut confruntarea cu Barcelona, în 2008, scor 1-2, în grupele Ligii Campionilor. Ucrainenii au condus până în minutul 87, dar catalanii au revenit prin „dubla” lui Lionel Messi. Gazdele au acuzat că la golul egalizator, ibericii au fost lipsiți de fair-play.

„După meciul cu Barcelona, a dat buzna în vestiarul lui Pep. Urla ca Vlad Țepeș, erau fulgere în ochii lui. Cu greu l-am oprit să-și dea demisia. Dac-o făcea, Șahtior nu mai lua Cupa UEFA", a spus Marmazov.