Mircea Eliade n-a fost nici pe departe un elev silitor. În liceu, pe care l-a absolvit la „Spiru Haret”, în București, viitorul istoric al religiilor era mai degrabă pasionat de zoologie și botanică decât de materiile importante.

În perioada 1919-1920, adolescentul Mircea improvizase în mansarda în care locuia un laborator de chimie. Corigent la limba română, germană și franceză, tânărul Eliade se revanșează altfel în plan educațional: citește tot ce-i cade în mână. Și asta în ciuda defectului grav de vedere.

Atac teribilist la Iorga

Medicii îi avertizaseră pe părinții lui Mirea Eliade să nu-i permită copilului să petreacă prea mult timp citind. Aiurea! „Cum aş fi putut să-mi menajez ochii într-un timp când aproape în fiecare saptămână descopeream un nou autor, alte lumi, alte destine? Încercam totuşi să mă apăr, citind fără ochelari, cu bărbia lipită de carte sau închizând când un ochi, când pe celălalt. Sau apăsându-mi ochelarii pe nas. Sau schimbând becurile, când albastre, când albe, când slabe, când puternice”, nota mai târziu, în jurnal, Eliade.

Timpul trece cu folos pentru adolescentul Eliade. În 1926, la doar 19 ani așadar, Mircea publică în „Revista universitară” (pe care o și îngrijea) un articol violent la adresa lui Nicolae Iorga. Scandalul care a urmat l-a propulsat în atenția lui Pamfil Șeicaru, care l-a angajat redactor la ziarul „Cuvântul”.

Spre Indii

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE