MIRCEA DIACONU și întâlnirea sa cu KOVESI. Holurile PARLAMENTULUI EUROPEAN, martorele unui eveniment rar
- Andrei Arvinte
- 24 iulie 2018, 08:39
Europarlamentarul Mircea Diaconu a dezvăluit cum a fost văzut și salutat imediat de Laura Codruța Kovesi pe holurile Parlamentului European.
„E foarte bine, și dânsa a avut concediu, e firesc, dacă de cinci ani dânsa n-a mai avut concediu, e firesc în fiecare an să ai concediu, să te relaxezi, foarte bine, să-și trăiască viața” a spus Mircea Diaconu despre imaginile cu Laura Codruța Kovesi din vacanță.
Europarlamentarul Mircea Diaconu a mai spus că a văzut-o pe Laura Codruța Kovesi, când a fost la Parlamentul European.
„Am fost plăcut surprins că m-a văzut, mi-a zâmbit prietenește, m-a salutat, eu la fel, dânsa întâi, mă rog, greșeală din partea mea, fără discuție, cu aceeași plăcere am salutat-o și eu, e un cetățean român, m-a văzut imediat, era foarte multă lume, m-a salutat și m-am bucurat mult. Abia aștept s-o văd acum, că e în civilie, și, dacă o să am ocazia, mi-ar făcea plăcere să discut cu dânsa tot felul de lucruri că înțeleg că e ca mine, își gătește singură, îți calcă, la fel și eu. Suntem oameni normali”, scrie DC News.