Mircea Badea a luat foc: „Eu nu vreau măsuri ferme! Eu vreau măsuri deștepte!”

Mircea Badea a luat foc: „Eu nu vreau măsuri ferme! Eu vreau măsuri deștepte!”Sursa: Arhiva EVZ

Cunoscutul prezentator TV Mircea Badea a răbufnit după noile măsuri, anunțate de președintele Klaus Iohannis, și care vor intra în vigoare începând de luni. El spune că România va intra în cel mai scurt timp în carantină.

Potrivit măsurilor anunțate, toate școlile din România vor trece în online, circulația va fi restricționată pe timpul nopții, măștile vor fi obligatorii peste tot, în toată țara, vom avea telemuncă, târgurile și piețele vor fi închise, iar magazinele se vor închide cel târziu la ora 21.00.

Jurnalistul i-a răspuns președintelui care a precizat că este foarte hotărât să urmărească respectarea noilor restricții, care vor intra în vigoare începând de luni, 9 noiembrie, afirmând că efectul este zero.

„Și în România se va ajunge la treaba asta cu carantina”

„Domnul Iohannis ne-a spus că trebuie să ia măsuri mai ferme. Nu am auzit niciodată, din gura niciunui oficial român, și nici nu cred că o să aud, că nu cred ca e cazul, că ne trebuie măsuri mai inteligente. (…) Ei au senzația că, prin fermitate, se rezolvă cazul. Nu se rezolvă cazul, evident. Nicio șansă! Zero! Toate măcănelile alea, cu să nu se mai circule noaptea, mult succes cu astea! Nu va avea niciun efect, absolut garantat!

Sunt prea proaste! Eu nu vreau măsuri ferme! Eu vreau măsuri deștepte! Măsurile ferme nu rezolvă cazul. Noi în România putem să ne amăgim cu faptul că avem puține cazuri față de alte țări. Testăm mult mai puțin, de asta avem mult mai puține cazuri. (…) Sigur că și în România se va ajunge la treaba asta cu carantina. În mod evident cursul este crâncen, niciuna dintre măsurile astea, perfect stupide, perfect inepte, după părerea mea, nu rezolvă… și nu că nu rezolvă, nu au de a face cu pandemia.

Și atunci rețeta deșteaptă, pe care o văd totuși în străinătate, este testare la greu. Paradigma în care se află președintele este una total greșită. Când l-a întrebat un reporter despre testare, a zis: „Nu e bună testarea” și a explicat și de ce: „Pentru că, dacă ne testăm și noi doi suntem negativi, putem lua virusul mâine!”. Dar testarea nu e ca să îi testezi pe cei negativi, care sigur că se pot pozitiva mâine. Ci ca să îi descoperi pe ăia pozitiv atunci! În mintea președintelui României, testarea era ca să se descopere negativii”, a declarat Mircea Badea, potrivit RomâniaTV.