Ministrul Sportului, Eduard Novak, mesaj după scandalul uriaș în care este implicată Simona Halep
- Iulia Moraru
- 22 octombrie 2022, 16:31
Ministrul Sportului, Eduard Novak, și-a arătat și el pe rețelele de socializare susținerea pentru Simona Halep, ce a picat un test anti-doping.
Eduard Novak i-a luat apărarea Simonei Halep, precizând că aceasta este un reper al tenisului mondial și românesc.
Ministrul Sportului, alături de Simona Halep
„Simona Halep este un reper în tenisul românesc și cel mondial. A inspirat noi generații de tineri care s-au îndreptat către tenis, iar impactul pe care astfel de sportivi, de talie mondială, îl au asupra sportului este unul major.
Ministerul Sportului susține, prin politicile și valorile promovate, sportul de performanță bazat pe spiritul fairplay și corectitudine”, a spus ministrul. El a afirmat apoi că este alături de Halep și speră că această situație să fie clarificată cât mai curând.
O anchetă urmează să stabilească daca Halep s-a dopat
Simona Halep a fost suspendată din sport, provizoriu, până se va stabili cu exactitate dacă aceasta s-a dopat în mod intenționat sau nu. Ancheta se va întinde cel mai probabil pe câteva luni.
Dacă sportiva nu va fi mulțumită de decizia finală, ea poate apela și la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Simona Halep a anunțat pe pagina sa de Instagram că a fost găsită în organismul ei o cantitate foarte mică de Roxadustat.
Această substanță este e folosită în tratarea anemiei, având drept efect stimularea glandelor suprarenale pentru secreția de eritropoietină, care duce la o mai mare producție de celule roșii, ajutând la o mai bună oxigenare a corpului.
Încă din anul 2011 a fost introdusă de Agenția Mondială Anti-Doping, pe lista substanțelor interzise în sport, potrivit gsp.ro.
Tatăl Simonei, reacție în scandalul de dopaj
Stere Halep a venit sâmbătă cu o primă reacție în scandalul de dopaj în care este implicată fata lui. Acesta a susținut că sportiva este curată și că nu trebuie să se teamă.
„Ce putem să vedem. Vedem un lucru normal ce se punea întâmpla la oricare. Specialiștii vor spune, nu putem să știm ce s-a întâmplat. Nu sunt specialist. Sunt convins că niciodată (n.r. nu a luat ceva). Trebuie răbdare și Dumnezeu va scoate la lumină lucrul ăsta. Și noi suntem curați în suflet că Simona e curată, curată”, a spus tatăl Simonei.