Ministrul Educației a transmis că liceenii care au de susținut examenul de Bacalaureat la finalul acestui an școlar vor parcurge programa școlară aflată în vigoare la acest moment. Potrivit modificărilor aduse noilor Legi ale Educației, media anilor de studiu nu va mai reprezenta 50% din ponderea notei finale de admitere la liceu.
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a venit cu precizări la început de an școlar, oficialul anunțând că examenele de pe platforma nouă vor fi susținute începând din anul școlar 2023 - 2024.
Ministrul Sorin Cîmpeanu, despre modificările aduse legilor Educației
„Cei care încep școala astăzi vor susține examenul de Bacalureat așa cum a fost anunțat. Singura schimbare decisă este păstrarea programei în forma de dinaintea pandemiei.
Vor susține examenele pe platforma nouă doar elevii care vor începe școala în anul 2023. Nu schimbăm regulile în timpul jocului. Planurile-cadru vor fi realizate. În spatele fiecărei discipline va trebui să existe un curriculum-cadru", a transmis ministrul Sorin Cîmpeanu.
Precizări legate de purtarea unei uniforme obligatorii de către elevi
Ministrul Sorin Cîmpeanu a reiterat că o astfel de măsură ar fi binevenită, oficialul din Educație recunoscând că el însuși a purtat „matricolă”, un număr de identificare alocat elevilor.
„E bine să avem elevi mândri de școala lor. Putem purta o eșarfă, o insignă. Asta nu înseamnă uniformă obligatorie. Eu aveam matricolă.
Vor fi schimbări din perspectiva planurilor cadru, a disciplinelor pe care elevii le vor face, din perspectiva modalității în care statul român este dator să sprijine în primul rând echitatea, dar și evidența, care se face în colegii precum Sfântu Sava. Ne dorim toate aceste lucruri începând de astăzi și continuând cu anul viitor”, a adăugat ministrul Educației.
Despre pregătirea profesorilor de la catedră
În legătură cu pregătirea profesională a cadrelor didactice, Sorin Cîmpeanu a spus că „se pune prea mult accent pe formă”, când, de fapt, „important este conținutul”.
„Forma este doar formă. Important este conținutul, important este ce le predăm elevilor, important este cum reușim să facem o evaluare ritmică. Dintotdeauna, cu semestre sau cu trimestre, școala a fost împărțită în perioade de studiu și vacanțe. Asta se întâmplă și acum. Singurul lucru nou este că s-a renunțat la media semestrială.
Este mult prea puțin importantă forma, este doar o cale pentru a obține ceea ce ne dorim: un învățământ centrat pe competențe, pe așteptările elevilor, pentru ca aceștia să se poată dezvolta armonios în societatea viitorului”, a mai declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.