Mai mult, în interpelare, deputatul Coliu atrăgea atenţia că “pe 20 februarie 2017 prin intermediul unei conferinţe de presă, a fost adusă în atenţia tuturor situaţia unor muncitori agricoli români care au fost trataţi inuman de către angajator şi caporalii acestuia din Puglia. Trei bărbaţi şi două femei, muncitori în agricultură au fost exploataţi pe câmpuri şi sechestraţi într-o casă insalubră şi plină de şoareci şi broaşte, situate pe câmpurile din Ginosa (Taranto). Se presupune că în această casă mai sunt şi alţi lucrători români sosiţi în Italia prin intermediul unei societăţi care se ocupă cu traficul de forţă de muncă între România şi Italia”.

Gazeta Românească, care apare în Italia, a scris pe 22 februrie că povestea acestor muncitori exploatați a fost povestită pe timpul unei conferințe de presă pe 20 februarie de secretarul provincial și secretarul regional al Flai Cgil, Assunta Urselli și Antonio Gagliardi, de secretarul general al Cgil din Taranto, Paolo Peluso, și de secretarul general al Cgil Puglia, Pino Gesmundo”.

Cazul a ajuns și în Parlamentul italian. Senatorul Dario Stefàno, SEL, din Comisia de Agricultură, a declarat: «Povestirea lucrătorilor români este tipică pentru caporalii fără scrupule care exploatează femei și bărbați și le calcă orice drept în picioare. Nu vrem să mai asistăm la așa ceva», mai nota Gazeta Românească

În 7 februarie românii s-au revoltat, au cerut condiții decente de muncă și viață și mai mulți bani, însă „caporalul” i-a alungat pur și simplu, fără să le mai dea nimic pentru munca lor.

De remarcat că ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstârnac, nu a mişcat un deget până marţi când premierul Sorin Grindeanu a trimis-o în Italia, împreună cu un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne. Cu atât mai mult este surprinzătoare lipsa de reacţie dacă punem la socoteală că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni acordă finanțări nerambursabile organizațiilor  reprezentative ale conaţionalilor din diaspora, pe care le putea folosi pentru lămurirea situaţiei.

Un reportaj publicat duminică de săptămânalul britanic "The Observer" relevă că mii de românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv ameninţări şi agresiuni sexuale.  Potrivit Proxyma Association, organizaţie italiană care apără drepturile imigranţilor, citată de publicaţia britanică, "mai mult de jumătate dintre româncele care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiţii de muncă forţată şi de exploatare severă".  "The Observer" spune că poliţia locală menţionează că aproximativ 7.500 de femei, majoritatea din România, trăiesc şi muncesc în "condiţii de sclavie" în fermele din regiunea Ragusa.  Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin Ambasada României la Roma şi Consulatul de la Catania, a iniţiat demersuri pe lângă autorităţile italiene privind situaţia semnalată în presă, preciza luni MAE. 

Te-ar putea interesa și: