Ministrul Mediului îi atrage atenția lui Clotilde. Este inadmisibil ce a făcut
- Sabina Popescu
- 6 iunie 2021, 18:56
Ministrul Mediului i-a atras atenția primarului Sectorului 1 că, în ciuda neînțelegerilor cu compania de salubritate, este inadmisibil ca deșeurile cetățenilor să nu fie ridicate la timp.
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a făcut noi declarații cu privire la situația deșeurilor din Sectorul 1, la emisiunea „Insider Politic” de la Prima TV. Demnitarul a transmis că i-a atras atenția primarului Clotilde Armand că, în ciuda conflictelor pe care le poartă pe tema deșeurilor, este inadmisibil ca gunoaiele localnicilor să nu fie ridicate. De altfel, primarul Sectorului 1 nu părea să fie extrem de îngrijorat de mirosul groaznic din Sectorul 1. Pe 5 iunie, în timp ce locuitorii Sectorului 1 din București sunt îngropați în mormane de gunoi, primarul Clotilde Armand a ales să se relaxeze participând la un concurs de șah.
Mai mult decât atât, Tánczos Barna a subliniat că, dacă nu se ajunge la o înțelegere cu compania Romprest, se va acționa în instanță în acest sens.
Primăria ar fi plătit în avans compania de salubritate
Tanczos Barna a dezvăluit, în cadrul emisiunii de la Prima TV, că Primăria Sectorului 1 ar fi plătit în avans facturile astfel încât să nu existe niciun pretext pentru neridicarea deșeurilor menajere. „Am cerut ca la întâlnirea cu primarul să vedem și documentele care au stat la baza încheierii contractului cu Romprest.
Sigur, nu e rolul Ministerului să rezolve o astfel de dispută financiară, dar pe noi ne interesează ca serviciul să se presteze, ca gunoaiele să fie ridicate la timp, să fie sortate și reciclate în proporție cât mai mare. Dacă obiectivul Primăriei este să desemneze un alt operator de salubritate, foarte bine, dar până când se întâmplă vrem să nu existe sincope în procesul de ridicare a deșeurilor menajare”, a declarat Tanczos Barna.
Situația din Sectorul 1 nu poate fi tolerată
Ministrul Mediului a declarat, la emisiunea de la Prima TV, că situația cu care se confruntă locuitorii din Sectorul 1 este una inadminisibilă.
„În București există multe războaie pe tema deșeurilor, dar din punctul nostru de vedere (al Ministerului Mediului – n.red), cel mai important lucru este ca deșeurile să fie ridicate. Știu că, din păcate, în Sectorul 1 au fost câteva zile când acest lucru nu s-a întâmplat și i-am atras atenția primarului că acest lucru nu trebuie să se mai întâmple. Dincolo de disputa cu Romprest, serviciul de ridicare a gunoaielor trebuie să fie prestat în continuare”, a declarat Tánczos Barna.
Demnitarul a mai subliniat că, în cazul unei neînțelegeri între Primărie și firma Romprest, se va acționa în instanță în acest sens. „Sigur, dacă nu există înțelegere cu Romprest se va ajunge în instanță, dar până atunci, serviciul obligatoriu trebuie prestat. Până la găsirea altui operator, serviciul de salubritate trebuie prestat de compania actuala (Romprest)”, a spus ministrul Mediului.
Ministrul Mediului salută responsabilitatea companiei de salubritate
Ministrul Mediului a salutat atitudinea responsabilă a operatorului de salubritate, după ce Romprest a anunțat, pe 5 iunie, că se reia colectarea gunoaielor din Sectorul 1.
„Mă bucur că apelul nostru de reluare a colectării deșeurilor a contribuit la o normalizare a situației din sectorul 1 al Capitalei. Anunțul oficial al operatorului este, în primul rând, o veste bună pentru locuitorii sectorului 1. În al doilea rând, este o veste bună pentru un climat de mediu normal într-o capitală europeană. Orice oraș are nevoie de colectarea continuă a deșeurilor, indiferent de discuții sau neînțelegeri birocratice. Nicio autoritate nu-și poate permite să pună în pericol sănătatea populației sau să anuleze orice responsabilitate de mediu, chiar și temporar.
Nu în ultimul rând, mă gândesc la cum privesc oamenii astfel de incidente: oare nu cumva pot fi ei demotivați în a avea conștiința de mediu câtă vreme autoritățile dau semnale ca se poate suspenda un serviciu indispensabil? Sper ca odată reluat serviciul de colectare, acesta să nu mai înregistreze întreruperi și astfel de episoade să nu se mai repete. De aceea, atât Primăria Capitalei, cât și primăriile de sector trebuie să găsească soluții comune de colectare, sortare și reciclare a deșeurilor așa cum prevede legea”, a transmis Tánczos Barna pe Facebook.
Romprest a subliniat, însă, că nu se reia colectarea deșeurilor ca urmare a vreunui demers al administraţiei locale, ci prin bunăvoinţa operatorilor staţiilor de sortare, care în ciuda facturilor uriașe neplătite, au răspuns apelului Romprest și urmează să-şi recupereze banii ulterior.
”Descărcarea se va face în limita capacitatilor lor, al autospecialelor incarcate cu deseurile colectate din sectorul 1, urmând ca diferendul financiar să își găsească o rezolvare amiabilă, instituțională, în cursul săptămanii viitoare. Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru ca, pe masură ce autospecialele se vor descarca la stația de sortare, să intre in program de colectare a deșeurilor care s-au acumulat în sector începand cu data de 1 iunie 2021, data la care accesul la statiile de sortare agreate a fost interzis”, a transmis Romprest, sâmbătă, 5 iunie.