Ministrul Agriculturii vine cu explicații legate de banii pentru fermierii români. ”Nu am înțeles nici noi ... ”

Ministrul Agriculturii vine cu explicații legate de banii pentru fermierii români. ”Nu am înțeles nici noi ... ” Sursa foto: Razvan Valcaneantu/ EEC

După ce s-a întors de la Bruxelles cu bani puțini, pentru fermierii români afectați de importurile de cereale din Ucraina, Petre Daea a venit cu explicații necredibile.

Ministrul Agriculturii a spus că situația fiecărei țări este unică și nu poate fi aplicat un singur șablon al Uniunii Europene.

Daea a mai explicat că un fermier român cheltuie mai mulți bani pentru a inființa o cultură de porumb sau de grâu, decât poate obține din vânzarea acestor produse.

În paralel, marii producători români de pâine sau de panificație au ajuns să caute cerealele din Ucraina, care sunt mai ieftine, lăsându-i pe fermierii de la noi din țară cu recolta nevândută.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Nu putem înțelege un calcul care nu are în vedere situație specifică a fiecărei țări știindu-se de eforul pe care l-a făcut România pe culoarele acestea de solidaritate, dar mai ales importurile foarte mari a produselor din Ucraina la prețuri foarte mici, care au bulversat piața țării noastre și de aici pierderi pentru fermierii români. Aceste cantități au intrat în România mergând pe două direcții. Direcția de tranzit și cererea consumatorilor din România văzând un preț mai favorabil. Am făcut analize complexe și am dat datele la timp și foarte exact”, a comentat Daea.

România a contestat formula de calcul

La negocierile de la Bruxelles, care au avut loc luni, 20 martie 2023, sumele de bani primite de România, pentru a compensa pierderile fermierilor, au fost mult mai mici, decât cele primite de Polonia.

Din acest motiv, mai spune Petre Daea, România a contestat formula de calcul, în urma căreia a primit doar zece milioane de euro.

”Nu am înteles nici noi diferența dintre România și Polonia. Am întrebat Comisia și am primit un răspuns pe o formulă de calcul pe care am contestat-o în prezența comisarului în urma unei discuții”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru Antena 3 CNN.

Președintele Iohannis arată cu degetul spre Daea

Prezent la un summit la Bruxelles, președintele României a intervenit și el în subiect, spunând că vina aparține Ministerului Agriculturii, care nu a prezentat datele cele mai corecte.

Cu alte cuvinte, Iohannis a dat vine pe Petre Daea pentru situația existentă în momentul de față.

„Ministerul Agriculturii a livrat date Comisiei Europene, iar Comisia folosește o formulă de calcul în baza căreia acordă ajutoarele. Este posibil ca datele să nu fi fost gândite profund. Nu le-am văzut și, deci, nu le pot comenta. Este foarte ciudat ca la nivelul Comisiei Europene să nu se negocieze și să se folosească formule. Astfel de lucruri nu se rezolvă contabilicește. Comisia Europeană ar trebui să țină cont că am făcut sacrificii imense pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina către statele lumii. Este regretabil că astfel de abordări birocratice pun sub semnul întrebării buna credință a Comisiei Europene”, a spus președintele României, Klaus Iohannis.