Un ministru a rămas blocat în mijlocul pădurii. Ce a făcut demnitarul. Foto în articol

Un ministru a rămas blocat în mijlocul pădurii. Ce a făcut demnitarul. Foto în articol

Ministrul Daniel Suciu a pornit din nou pe drumuri, așa cum face din luna februarie când a preluat portofoliul Dezvoltării, dar și pe cel de vicepremier.

Joi dimineața, demnitarul, rămas blocat în pădurea Sadova din Suceava, după ce mașina lui a făcut pană. A pus mâna pe manivelă și cric și a schimbat cauciucul. „Când faci pană în mijlocul pădurii și pui mâna ca să nu întârzii la întâlnirea cu primarii din Suceava. Bucovină plai cu flori, bine te-am regăsit!”, a scris Daniel Suciu pe Facebook.

Imediat după numirea în funcție, Suciu a primit misiunea să cutreiere țara, să semneze programe de finanțare și să verifice lucrările începute prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Ne puteți urmări și pe Google News

Doar în perioada sărbătorilor de Paști, ministrul s-a dus acasă, în Bistrița. Acolo a făcut un popas la un vechi prieten. „Nicio funcție din lume nu poate înlătura atașamentul față de oamenii care mi-au stat alături în momente complicate. Și dacă ei au făcut-o, rămân și eu alături de ei! M-am revăzut azi cu badea Alexandru, al Turcului după poreclă, din Sîngeorz-Băi, un cioban adevărat cu 900 de oi în grijă și un prieten cu care mă mândresc. Și prietenia lui o prețuiesc pentru că e din suflet și știu că așa va rămâne. Îi respect munca, zbaterea și atașamentul față de lucrurile simple, dar atât de importante în viață. Muntele și oile sunt viața lui și am rămas că ne revedem în mijlocul universului său, cândva în vara asta”, spunea ministrul la întâlnirea cu prietenul lui, ciobanul.