Minerii din Oltenia, în şomaj tehnic

Minerii din Oltenia, în şomaj tehnic

7.800 de mineri din cadrul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) au intrat de astăzi în şomaj tehnic şi vor primi 75% din salariul brut. Decizia a fost luată ca urmare a reducerii comenzilor primite de la Complexurile Energetice Rovinari şi Turceni.

Daniel Burlan, directorul general al SNLO a precizat că şi restul de angajaţi, care nu sunt implicaţi în activitatea de producţie, îşi vor lua în mod obligatoriu 23 de zile de concediu, până pe 15 septembrie, şi vor primi doar 75% din salariu.

„Legea ne dă dreptul ca timp de trei luni să apelăm la această soluţie a şomajului tehnic şi să plătit salarii reduse, în conformitate cu prevederile legale. Toată lumea va trece prin această procedură până la 15 septembrie. Deocamdată 7.800 de oameni au intrat în şomaj tehnic, iar restul de la administrativ şi celelalte sectoare vor lucra normal“, afirmă Burlan. 

Urmează 500 de concedieri

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe lângă această măsură, SNLO va disponibiliza, începând cu 31 iulie, în jur de 500 de salariaţi, care vor beneficia de plăţi compensatorii în valoare de 29.000 de lei. Până în prezent, 300 de mineri care mai au doi ani până la vârsta pensionării şi-au depus deja cererile de disponibilizare.

„Noi am anunţat la AJOFM că vom face 600 de disponibilizări. Până la 31 iulie se vor scurge termenele legale, iar de la acea dată vom desface contractele de muncă la 450 – 500 de salariaţi. Sperăm să atingem cifra anunţată la SNLO, dar să vedem cine va mai depune cereri. Noi ne vom orienta în special către salariaţii din subteran care mai au puţin până la vârsta legală de pensionare, care este de 45 de ani. Acum mai lucrează acolo circa o mie de salariaţi, la minele Zegujani, Ploştina şi Lupoaia. Până în 2012 minele acestea se vor închide, iar acum ţinerea lor în funcţiune este o măsură de protecţie socială a salariaţilor pentru că minele merg în pierdere. Îi mai ţinem pe cei din subteran cât putem, pentru că în 2012 majoritatea se vor apropia de vârsta de pensionare“, a mai declarat directorul general al SNLO.

CITIŢI ŞI: Mii de mineri concediaţi după ce consumul de energie a ajuns la nivelul din 2002 Minerii sting lămpaşele