Milionarul Cristescu, unul din celebrii fraţi din Timişoara, a mers pe bicicletă la 30 m înălţime!

Milionarul Cristescu, unul din celebrii fraţi din Timişoara, a mers pe bicicletă la 30 m înălţime!

Plimbarea pe bicicletă pe cornişa unei clădiri istorice - cea mai tare extravaganţă a unui milionar din Timişoara. Acesta militează pentru folosirea vehiculului nemotorizat pe două roţi ca mijloc de transport în marile aglomerări urbane.

Deţine, împreună cu fratele său, o avere estimată la peste 400 milioane de euro, conduce un Maserati şi pedalează pe acoperişul hotelului pe care îl deţine în centrul Timişoarei. Cunoscut mai ales drept un individ "la locul lui", Emil Cristescu a devenit protagonistul unei acţiuni extravagante. Urcat pe cornişa hotelului care îi aparţine, omul de afaceri a pedalat la peste 30 de metri înălţime.

La costum, dar pe bicicletă

El a acceptat provocarea de a juca într-o compoziţie fotografică menită să îi impulsioneze şi mai mult pe timişoreni să dea la pedale. Nu a fost simplu deloc, s-a lăsat cu transpiraţie şi cu emoţii. Fotograful a avut rău de înălţime, pentru că a pozat de pe acoperişul Operei, iar preventiv, pentru ca Emil Cristescu să nu păţească nimic în caz că se dezechilibra, a fost asigurat de doi alpinişti utilitari. "Mesajul meu este adresat tuturor timişorenilor: trebuie să folosească bicicleta cu orice ocazie. Faptul că m-am urcat cu bicicleta pe cornişa acoperişului hotelului, a fost un mod de a atrage atenţia asupra acestui aspect", spune Emil Cristescu.      Emil Cristescu conduce un Maserati, dar de trei ori pe săptămână încalecă bicicleta. Uneori e îmbrăcat în costum, ca în pictorialul inedit, şi merge la vreo întâlnire de afaceri mai puţin pretenţioasă, alteori doar vrea să ajungă mai repede undeva sau pur şi simplu face sport.

12.000 de biciclişti

Duminică, aproape 1.000 de timişoreni au încălecat bicicletele şi s-au plimbat prin Timişoara. Acţiunea a marcat patru ani de la demararea campaniei "Verde pentru biciclete". Acum patru ani, Cristescu a iniţiat, prin Fundaţia Bega, mişcarea "Verde pentru Biciclete" care promovează pedalarea în oraş, ca mijloc de deplasare mult mai sănătos şi avantajos pentru întreaga comunitate. Peste 12.000 de timişoreni au aderat la mişcare, iar edilii au început să amenajeze piste speciale pentru biciclişti. "Am reuşit să creăm o comunitate de biciclişti bine conturată şi puternică, formată din oameni care au integrat bicicleta în viaţa lor de zi cu zi. Sunt mii de timişoreni care pedalează în fiecare zi mergând la serviciu, indiferent de vreme", a declarat Romina Faur, reprezentanta organizaţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News