EVZ Special
Mîine, un nou episod in serialul „Incognito în lumea drogurilor“
- Vlad Alexandru
- 25 februarie 2018, 18:14
După primele două episoade publicate, în exclusivitate, de Evenimentul Zilei, în cadrul serialului „Incognito în lumea drogurilor”, - în care am pătruns în universul drogaților și v-am făcut cunoștință cu șeful unui cuib de traficanți de stupefiante de mare risc din Ferentari - vă prezentăm metoda ingenioasă prin care sunt introduse drogurile și telefoanele mobine în închisori. Subliniem că vocea povestitorului, a personajului incognito, aparține unui bărbat căruia îi vom proteja identitatea de-a lungul acestui serial impresionant.
Iată, în premieră, un fragment: „Consumul de droguri nu înseamnă numai distracție. Înseamnă faliment, atât financiar, cât și moral. Societatea te respinge ca pe un gunoi, iar respectul de sine se năruie. Apar depresiile. Cu cât consumi mai multe droguri, cu atât îți consumi mai multă dopamină din organism. Iar dopamina este unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos, fiind implicată într-o varietate largă de activități (de exemplu controlul motilității, al mișcărilor musculare).
Dacă receptorul canabinoid, cel care ne dă capacitatea de a asimila marijuana atât de ușor, îl avem de peste 1.000 de ani (semn că omul și-a făcut primele jointuri încă de pe vremea Evului Mediu), pentru heroină nu avem un astfel de receptor din naștere. Iar heroina te face sa produci dopamină mai multă decât ar produce organismul în mod normal. Astfel, creierul dezvoltă niște receptori speciali, mai mulți sau mai puțini, în funcție de consum (de aici și nevoia de a crește doza mereu).“
Recomandările noastre