Mii de pelerini sunt la mănăstirea Petru-Vodă pentru a-l pomeni pe Sfântul Moldovei
- Carmen Anghel
- 13 iunie 2015, 10:29
Mii de pelerini sunt prezenţi, astăzi, la Mănăstirea Petru-Vodă, pentru a participa la slujba de pomenire a doi ani de la moartea arhimandritului Iustin Pârvu.
Slujba de pomenire este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Moldovei, Teofan. Părintele Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, a transmis tuturor pelerinilor să se roage la Dumnezeu pentru ploaie. Părintele Iustin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă, la 10 februarie 1919, şi şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În anul 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă Bucureşti. În timpul războiului, între anii 1942 şi 1944, a slujit ca preot militar pe frontul de est, până la Odesa. După ce la conducerea României au ajuns comuniştii, părintele a fost arestat pe motive politice şi condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa executând-o în închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Piteşti, a fost trimis să muncească, deţinut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost şi cea mai grea din cei 17 ani de detenţie.
După 1990, părintele Iustin s-a întors la Mănăstirea Secu şi, până în 1991, a fost preot şi duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune. În 1991, a întemeiat Mănăstirea de la Petru-Vodă. Părintele a ridicat, în anul 2000, un schit de maici lângă Mănăstirea Petru Vodă, o casă pentru copii şi un azil pentru bătrâni, iar trei ani mai târziu a înfiinţat o publicaţie de învăţătură şi atitudine ortodoxă, cu apariţie lunară, numită „Glasul Monahilor”, în prezent intitulată „Atitudini”, informează www.agerpres.ro.
Părintele Iustin Pârvu a decedat pe 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, şi a fost înmormântat lângă biserica de călugări, ridicată de el la Petru-Vodă. Obştea de maici a Mănăstirii Paltin din localitatea Petru-Vodă a amenajat o chilie memorială închinată Sfinţilor Martiri din temniţele comuniste. Chilia-muzeu se află vizavi de chilia părintelui Iustin Pârvu, unde a trăit în ultimii ani din viaţă, şi poate fi vizitată de toţi credincioşii. În acest an, de sărbătoarea Bunei Vestiri, a fost dezvelit, în faţa primăriei din Poiana Teiului, un bust al părintelui Iustin Pârvu, realizat de artistul plastic vâlcean Ivan Jinaru.