A devenit celebru datorită caricaturilor sale în care ironiza regimul comunist, dar nu i-a „iertat” nici pe politicienii de după Revoluție. De sâmbătă, odată cu moartea sa, peisajul cultural românesc este mai sărac și mai anost.

Umorul meu a fost întotdeauna şi este gri spre negru”, spunea Mihai Stănescu (n. 20 iulie 1939, satul Grădiștea - d. 14 aprilie 2018) într-un interviu acordat cu ani în urmă publicației noastre.

Puține din caricaturile sale aveau și culori, dar chiar și așa, toate surprindeau, incredibil, clipe pline de umor negru din viața de zi cu zi a acestui popor, fie că vorbim de perioada de dinainte de decembrie 1989, fie că ne referim la cea postrevoluționară.

„Mihai Stănescu a rămas pierdut în mulțime, un simplu particular. Acolo se simțea el bine. Adică liber. A fost – rara avis – imun la măriri. Privea lumea sceptic, cu multă ironie și înțelegere. Avea o privire albastră și clară. Merita să asculți ce zice. Zicea lucruri”, îl caracterizează, pe blogul său, Stelian Tănase.

În 2013, regretatul jurnalist Horia Tabacu scria, în Evenimentul zilei, că „pentru oricine este o cinste şi un privilegiu să „găzduiască” lucrările graficianului Mihai Stănescu. Cu atât mai mult, cu cât unele caricaturi schiţate în perioada comunistă nu au ajuns să fie şi publicate. Asta pentru că majoritatea erau cenzurate de Partidul Comunist. Mihai Stănescu a avut multe de pierdut în urma acestor piedici, dar nu s-a lăsat învins. A aşteptat momentul ca oamenii să poată zâmbi după ce îi privesc lucrările”.

Cenzurat pentru că arăta realitatea

A fost cenzurat în comunism pentru că arăta realități care nu conveneau Partidului Unic, deși câștigase prestigioase premii internaționale pentru caricatură. Abia în primăvara anului 1990, la un an după Revoluție, Mihai Stănescu a reușit să publicate albumul „Umor 50%”, care-i fusese retras din tipografie, deşi primise „bun de tipar”. Nu e singurul volum în care a reunit desene care-i poartă numele.

Au urmat, printre altele, „Acum nu e momentul” (1990), „Umor parlamentar” (1996), „Manual de publicitate”, vol. 2 (2003) și „Am intrat în Europa” (2007). După ele, însă, voit, a intrat într-un con de umbră. Se mulțumea doar cu magazinul său „Erata”, pe care l-a avut până în februarie 2016 lângă Sala Palatului, și cu clienții care-i treceau pragul. La plecare, dacă cumpărau ceva, le împacheta cănile, cărțile poștale, albumele sau tricourile în sacoșe de pânză pe care scria, mare, „Mulțumesc că nu ați cumpărat de la magazinul de alături”. De altfel, caricaturistul mărturisise că atunci „când eşti în dictatură şi ai simţul umorului, povesteşti şi inventezi bancuri. Când eşti liber, poţi să faci ce vrei. Nu mai e interesant pentru mine”.

 

Caricaturistul și medalia

La 1 Decembrie 2000, Emil Constantinescu, pe atunci președintele României, i-a acordat lui Mihai Stănescu Ordinul Național „Steaua României” în grad de „Cavaler” pentru relizări artistice și merite culturale.

Acesta, însă, și-a ironizat decorația, desenând o caricatură în care este ilustrat purtând următorul dialog cu șeful statului:

„- Domnu’ președinte, concret, ce avantaje o să am? Voi primi pământ, spații comerciale, voi fi scutit de impozit?

- Singurul avantaj e că, la moartea dumitale, o gardă de onoare va trage...

- În mine?!

- Nu. În aer!”