Luiza Planciuc Șora îi dedică marelui filosof și eseist cuvinte pline de emoție și sensibilitate la împlinirea unui secol de viață: „Mihai Șora este o cumințenie a Pământului în carne și oase, pe care niciun Guvern din lume nu ar putea vreodată pune un preț, căci Mihai Șora este de neprețuit”.
Mihai Șora s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Ianova, județul Timiș. Din 24 octombrie 2012, Mihai Șora este membru de onoare al Academiei Române, anunță sec Wikipedia.
Dar, cine ar fi putut să descrie în cuvinte de o emoție inimaginabilă „profilul” lui Mihai Șora? Filosoful și eseistul nostru de neegalat, care astăzi împlinește venerabila vârsta de 100 de ani. Fără discuție că Luiza Palanciuc Șora, cea care acum doi ani i-a devenit soție!
„Desigur, Mihai Șora a străbătut un secol întreg: a fost bun prieten cu Cioran și cu Eliade, s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco, a fost studentul lui Mircea Vulcănescu, a pus de-o mămăligă în atelierul lui Brâncuși. A luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenției lui bucureștene, la profesorul Nae Ionescu, – și l-a luat fără ca profesorul Nae Ionescu să-i pună vreo întrebare: „Dați-mi carnetul!“ a fost singura propoziție rostită în ziua examinării. A audiat cursurile lui Paul Valéry la Collège de France, ale lui Jean Wahl, Étienne Gilson, Jean Laporte, Jacques Chevalier și ale altor gânditori remarcabili. A trăit sub ocupația nazistă în Franța, unde se afla în perioada doctoratului, – și unde, fără îndoială, ar fi rămas pentru tot restul vieții dacă nu ar fi avut ideea de a reveni acasă, în 1948, după zece ani de absență, într-o excursie organizată de Frontul Național Român (niște comuniști mai spilcuiți, cu fluturi în cap și idealuri „neîntinate”, – excursie în urma căreia a fost sechestrat și obligat să rămână în România totalitară, din ordinul Anei Pauker”, mărturisea doamna Șora.
Mihai Șora a publicat, în 1947, la editura Gallimard, cartea „Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique”, carte despre care cele mai strălucite minți ale vremii aceleia scris cuvinte elogioase. A refuzat cetățenia franceză (care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard), dintr-un fel de patriotism naiv, atașament față de originile lui bănățene. A fost urmărit de Securitate (din 1948 până în 1989, ceea ce face din el cel mai longeviv urmărit).
„A citit multe cărți, a scris (mai puține decât a citit), a revărsat peste lume „Biblioteca Pentru Toți“, când să fii editor – în înțelesul deplin și autentic al cuvântului – era un act de curaj („Ești nebun!“, i-au spus, în anii ’60, toți prietenii. „Cum crezi că o să te lase ăștia să publici așa ceva?“), iar „ăia“ l-au lăsat, și așa a apărut Marcel Proust în limba română, în 80175 (optzeci de mii o sută șaptezeci și cinci) de exemplare broșate, pe când bolșevici semi-analfabeți erau la putere și cenzurau tot ce se publica”, a continuat Luiza Palanciuc Șora.
Mihai Șora a mai publicat: Sarea pămîntului, 1978; Humanitas, 2006; A fi, a face, a avea, 1985; Humanitas, 2006; eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat, 1990; Humanitas, 2007; Firul ierbii, 1998; Câteva crochiuri și evocări, 2000; Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri, Polirom, 2001; Locuri comune, 2004; Clipa și timpul, 2005.
Probabil, puțini sunt cei care își mai amintesc, sau cunosc faptul că, după Revoluție, Mihai Șora a fost primul Ministru al Învățământului. Dar și singurul demnitar care și-a dat demisia la Mineriade, primul și singurul care s-a ridicat, în iunie 1990, din fotoliul generos de la Învățământ, ca să coboare până jos, în Piața Universității, ca să vadă cu ochii lui ce se întâmplă cu studenții, de ce și de cine sunt bătuți și tratați inuman. După care, s-a retras definitiv din politică.
Luiza Palanciuc Șora: „ O cumințenie în carne și oase, pe care niciun Guvern din lume nu ar putea vreodată pune un preț, căci Mihai Șora este de neprețuit. Mihai Șora este cetățeanul care, la 98 de ani, sărea în Piața Universității și striga: „Cine nu sare nu vrea schimbare“. Iar, la 99, suferea profund și în tăcere din cauza tragediei de la Colectiv. Mihai Șora este omul care, atunci când primește o decorație la Palatul Cotroceni, rămâne așezat în timp ce se cântă imnului național: din solidaritate cu Domnul Neagu Djuvara, coetaneul său. Mihai Șora nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr”.
Recomandările noastre
