Mihai Fifor, un nou atac la Bolojan în legătură cu bugetul
- Bianca Ion
- 16 martie 2026, 09:49
Mihai Fifor. Sursă foto: FacebookDeputatul PSD Mihai Fifor a criticat dur modul în care premierul Ilie Bolojan gestionează procesul de adoptare a bugetului de stat, susținând că întârzierea acestuia și măsurile economice propuse afectează direct categoriile vulnerabile. Social-democratul a transmis că partidul său nu va accepta politici pe care le consideră injuste pentru populație.
Mihai Fifor: PSD refuză să mai participe la falimentul României
Într-un mesaj public, Mihai Fifor l-a acuzat pe premier că a creat un blocaj în procesul bugetar și că promovează o politică de austeritate care, în opinia sa, îi afectează pe cei mai vulnerabili dintre români.
„Să vă fie clar, domnule Bolojan: PSD refuză să mai participe la falimentul României! Ați împins această țară într-un blocaj periculos, ați întârziat nepermis bugetul de stat și ați transformat guvernarea într-un exercițiu de încăpățânare, austeritate oarbă și dispreț față de cei vulnerabili”, a transmis Fifor.
Deputatul social-democrat a arătat că PSD va susține adoptarea bugetului, însă numai dacă documentul va include amendamentele propuse de partid pentru sprijinirea unor categorii sociale. „PSD va vota bugetul din responsabilitate față de țară, dar îl va vota cu amendamentele necesare pentru a repara ceea ce dumneavoastră ați refuzat, cu obstinație, să faceți”, a declarat acesta.
Potrivit lui Mihai Fifor, proiectul bugetar trebuie să includă măsuri sociale clare pentru persoanele cu venituri mici și pentru familiile aflate în dificultate: „Bugetul trebuie să conțină toate măsurile de solidaritate prin care sunt sprijiniți pensionarii cu venituri mici, mamele, copiii cu dizabilități și familiile aflate în dificultate. PSD nu va accepta niciodată ca românii vulnerabili să fie sacrificați, în timp ce corporațiile sunt protejate și favorizate”, a spus liderul PSD.

Ilie Bolojan. Sursă foto: INQUAM / Octav Ganea
Mihai Fifor: Ați lăsat bugetul fără miliarde de lei
În mesajul său, Mihai Fifor a acuzat Executivul că a luat decizii care, în opinia sa, avantajează marile companii și afectează veniturile bugetare.
„Ați lăsat bugetul fără miliarde de lei prin reducerea la jumătate a impozitului pentru multinaționale și prin eliminarea măsurii care limita externalizarea profiturilor. Ați ales să protejați marile corporații și să goliți bugetul statului”, a afirmat Fifor.
Totodată, deputatul PSD susține că Guvernul refuză să majoreze sprijinul acordat unor categorii sociale vulnerabile.
„Refuzați inclusiv majorarea indemnizațiilor pentru copiii cu dizabilități de la 80 la 199 de lei, invocând responsabilitatea. Nu, domnule Bolojan, asta nu este responsabilitate. Este o revoltătoare lipsă de umanitate”, a declarat el.
Amendamente pentru un „pachet de solidaritate”
Potrivit social-democratului, PSD a pregătit deja amendamente prin care ar urma să fie finanțat un „pachet de solidaritate” destinat unui număr estimat de aproximativ trei milioane de români. Impactul bugetar al acestor măsuri ar fi, conform estimărilor, de aproximativ 0,16% din PIB.
În finalul mesajului, Mihai Fifor a reluat criticile la adresa premierului Ilie Bolojan, afirmând că acesta ar fi devenit un factor de blocaj în guvernare.
„Ați greșit mult și grav, domnule Bolojan. Dintr-un pretins salvator ați ajuns un factor constant de blocaj. Sunteți problema, nu soluția”, a spus el.
Social-democratul a adăugat că premierul riscă să rămână în istorie „nu ca apostolul reformării României, ci ca nea Ilie-Sărăcie”.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.