Evenimentul Zilei > Economie > Mihai Daraban, președintele CCIR: Proiectul Romexpo va asigura peste 30.000 de locuri de muncă
Mihai Daraban, președintele CCIR: Proiectul Romexpo va asigura peste 30.000 de locuri de muncă

Mihai Daraban, președintele CCIR: Proiectul Romexpo va asigura peste 30.000 de locuri de muncă

Președintele CCIR, Mihai Daraban, dă detalii relevante, în cadru unui interviu, cu privire la proiectul major de investiţii pentru Bucureşti, care prevede transformarea zonei Romexpo într-un amplu centru de expoziţii, conferinţe şi afaceri.

CCIR nu își dorește un proiect imobiliar, ci dezvoltarea unui puternic pol de business în România. Proiectul nostru ar putea constitui un program de guvernare viitor pentru atragerea de investiții. Am ținut foarte mult să dezvoltăm această zonă în contextul nevoilor de dezvoltare urbană. Avem în lege și în statut dezvoltări urbane durabile. Am căutat un investitor român cu o lungă experiență în spate. Am ajuns la concluzia că pe acel teren trebuie o investiție majoră, care să nu fie doar în beneficiul CCIR, ci și al întregului București. Practic este un oraș în oraș”, a precizat Mihai Daraban în cadrul unui interviu.

Terenul nu este de vânzare

Președintele CCIR a oferit explicații detaliate și despre statutul juridic al terenului din complexul Romexpo, care a provocat multe controverse și speculații în spațiul public.

„În spațiul public s-a prezentat că ar fi un loc viran la care puteau accede foarte mulți, dar nu au fost lăsați să liciteze. Vreau să se înțeleagă foarte bine, terenul va rămâne la CCIR încă 33 de ani. CCIR are acel teren încă 33 de ani din momentul acestui interviu. Lucrurile sunt foarte clare, terenul de la Romexpo nu este de vânzare. CCIR a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție definitiv și irevocabil, suntem acționarul majoritar al Romexpo.

Statul român va trebui să meargă și pe această soluție de oferit teren, cum a oferit Ungaria teren pentru BMW. Cred că trebuie ca statul să încerce să scoată maximumul posibil de la terenuri. Nu zone rezidențiale, aici se pricepe toată lumea.

Noi avem un parteneriat public-privat cu statul având în vedere că terenul, până la promulgarea legii, este încă proprietatea privată a statului. Am încercat să dezvoltăm Pavilionul central pentru o sală polivalentă cu Primăria Capitalei, lucru care rămâne în continuare pe agenda noastră. Prin această lege lucrurile vor sta mult mai simplu, dar noi nu vom avea dreptul de a vinde terenul, căci aici se creează psihoza în spațiul public, unde se practică cenzura prin omisiune. Noi avem un vot în Adunarea generală a Camerei că pe acel teren nu va fi zonă rezidențială. Având în vedere și dimensiunea investițiilor, încercăm să fie maximum de transparență. Statul trebuie să devină foarte pragmatic, să speculeze valoarea terenului într-un sens pozitiv.

Trebuie să nu cenzurăm nimic din știre. Cred că interdicția de vânzare este edificatoare. Îl ajuți pe investitor în fața băncilor dându-i terenul sub această formă. Trebuie să ieșim din această marotă care a funcționat în România de a vinde imediat terenul.

Am schimbat juridic destinația terenului pentru că în forma de acum nu se pot accesa finanțări de ordinul sutelor de milioane de euro. Vom discuta cu investitorul pe un drept de superficie, pe care Camera îl va  ceda”.

Cea mai mare dezvoltare mixtă din Europa
Președintele CCIR a descris și profilul viitorului proiect, precum și obiectivele economice ale acestuia. Romexpo va fi un lifestyle center european bazat pe revitalizare urbană, infrastructură de calitate și concepte noi de entertainment.

„Pavilioanele centrale vor rămâne destinate târgurilor și expozițiilor. Pe acest perimetru Romexpo vor lucra 32.000 de oameni, 26.000 în zona office, 6.000 în zona de retail. Vor fi sute, dacă nu mii de societăți comerciale care vor activa în această zonă. Încă din start, acest proiect definește o suprafață de spațiu verde între 30-35%. O stație de metrou este prevăzută chiar în incintă, am făcut un studiu din care reiese că Metrorex va avea încasări anuale de 8 miioane de euro în urma acestui proiect”.

Mihai Daraban a mai adăugat că designul viitorului complex va fi încredințat unei echipe de arhitecți reputați, de nivel internațional.

Un proiect de 3 miliarde de euro

„În cei 30 de ani vom mai plăti anual 30 de milioane de euro taxe și impozite pe terenuri și clădiri. În varianta acestui proiect se vor plăti 1, 200 miliarde de euro, calcul făcut de o companie din Big 4 pe toate etapele de construcție. Este vorba de 345 de milioane de euro anual ca impozit pe profit. Suma aceasta depășește net valoarea de vânzare a terenului. Proiectul va atinge valoarea de 3 miliarde de euro.

Am ales compania Iulius Mall pentru că am avut de la început criterii ca să fie un acționar 100% român sau majoritar, și vreau să fie clar că am căutat entități care au creat dezvoltare urbană durabilă.

Statul român va avea de câștigat, bucureștenii vor avea un loc de petrecere a timpului liber. Nici la nivel european nu putem vorbi de investiții de o asemenea amploare”.

Președintele CCIR speră ca la începutul lui august 2021 să se poată demara, cu toate autorizațiile aferente, lucrările la viitorul șantier.

 

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: