Săptămâna trecută, la Iaşi, teatrul şi opera şi-au dat mâna, într-o demonstraţie de confluenţă a artelor.
Şi nu mă refer aici la parteneriatul dintre Teatrul Naţional şi Opera Naţională, ci la o premieră: lansarea în circuitul public a noilor partituri semnate de compozitorul Leonard Dumitriu, inspirate de două celebre scrieri ale marelui dramaturg român. Într-o ingenioasă construcţie scenică, Leonard Dumitriu a unit schiţele „Amici“ şi „Five o’clock“, creând o suprafaţă dramaturgică mai largă, cu o expresivitate comună.
Odată cu această premieră, compozitorul-dirijor atinge performanţa de a-şi fi văzut jucate pe scenă toate operele compuse. Mai mult, acestea, în număr de patru, sunt toate inspirate din paginile lui Caragiale - şi maestrul ieşean nu se va opri aici, căci acesta nu reprezintă decât începutul unui ambiţios proiect de „melodizare“ a textelor caragialiene.
Chiar dacă Opera nu mai beneficiază de mult timp de propria sală din cauza unor interminabile reparaţii, instituţia s-a mobilizat şi a extins această premieră prin adăugarea după pauză a încă unui titlu: „O noapte furtunoasă“, de Paul Constantinescu (una dintre cele mai reuşite creaţii româneşti din sfera operei comice).
Excelenta muzică a maestrului ploieştean a rezonat minunat cu spumoasa comedie a concitadinului Caragiale, beneficiind de o interpretare foarte bună. În primul rând s-a remarcat Leonard Dumitriu, care, eliberat de emoţiile dirijării propriei muzici, a condus în mod alert şi atent ansamblul. S-au remarcat Mihail Frunză (Jupân Dumitrache), Ştefan Gabriel Gheorghiţă (Ipingescu), Tudor Florenţa (Chiriac) şi mai ales Maria Macsim Grierosu (Spiridon).
Astfel seara muzical-teatrală caragialiană s-a încheiat cu vervă şi cu strălucire, interpreţii ştiind să exploateze valenţele unei partituri excepţionale care, la 74 de ani de la premiera bucureşteană, a ajuns şi în faţa publicului moldovean, bucurându-se de succes chiar şi în condiţiile în care sala Ateneului Tătăraşi nu este ideală pentru spectacole de operă.
Recomandările noastre
