Mihaela Rădulescu, mesaj ciudat pentru soția lui Dani Oțil. ”I-am încurcat viața...”

La 52 de ani, Mihaela Rădulescu a oferit recent o lecție de maturitate când a dezvăluit că se bucură nespus pentru Dani Oțil și soția acestuia, Gabriela Prisăcariu, pe care a testat-o cu o provocare ce reprezintă o chestiune intimă și delicată pentru multe femei.

Amintim că Mihaela Rădulescu și Dani Oțil au fost împreună doi ani și coprezentatorul matinalului de la Antena 1 și-a dorit foarte mult să întemeieze o familie cu diva de la Pro TV.

În cele din urmă, ei n-au ajuns la acest pas, iar Mihaela Rădulescu a și explicat care au fost motivele. De asemenea, cea care se iubește în prezent cu parașutistul austriac Felix Baumgartner s-a referit și la căsnicia fostului partener.

Lucru rar printre femei, dar cea care a fost cooptată recent în juriul emisiunii Masked Singer România a avut numai cuvinte de laudă la adresa soției lui Dani Oțil.

Și asta s-a întâmplat deși ele nu s-au cunoscut față-n față niciodată. Totuși, Mihaela Rădulescu a subliniat că este curioasă să vadă dacă Gabriela Prisăcariu îi va întoarce aprecierile.

Mihaela Rădulescu știe ce poate Dani Oțil

Altfel, în interviul acordat recent pentru ciao.ro, diva a precizat că Dani Oțil va fi un tată-model. A fost o referire la faptul că soția lui Dani Oțil așteaptă un copil. ”Va fi un tată minunat. Minunat! Mă bucur enorm că e fericit și că are o fată superbă lângă el.

Dani Oțil și Mihaela Rădulescu

 

Și asta și-a dorit el cel mai mult, și mă bucur din toată inima că i se întâmplă. Va fi tată, va fi soț, va avea exact viața pe care și-a dorit-o și mă bucur enorm pentru el. Le doresc numai bine.

Eu vreau să știu dacă și viitoarea soție îmi mulțumește, pentru că, de obicei, femeile au un ego când aud o frază din asta. Nu o mai halesc pe aia de la care a învățat el nu știu ce pentru tot restul vieții.

Așa suntem noi, femeile. Eu sper să mă iubească și actuala lui soție. Sper să înțeleagă că eu realmente mă bucur pentru ei. Unde să o cunosc?! Doamne iartă-mă. Nu am cunoscut-o.

Proba Mihaelei pentru soția lui Dani Oțil

Am văzut-o, că doar am și eu Internet. Mă bucur pentru el și îți spun și de ce. Pe ea chiar nu o cunosc. Aș putea spune că mă bucur și pentru ea, pentru că știu ce om și bărbat mișto este Dani, dar mă bucur în primul rând pentru el”, a declarat Mihaela Rădulescu pentru ciao.ro.

 

Altfel, într-un interviu pentru wowbiz.ro, fosta prezentatoare a emisiunii Ferma a recunoscut că a fost cam egoistă în momentul relației cu Dani Oțil: ”Aveam așa un sentiment…

Am simțit că i-am încurcat puțin viața, vedeam că nu se mai duce în nicio direcție. Mi-ar fi plăcut să-l văd mai devreme însurat, cu copii, cu tot ce trebuie. La noi treaba asta era imposibilă, pentru că era genul de relație imposibilă.

Fiecare era în țara lui și cu treaba lui. Mă bucur realmente pentru el. Doamne ajută să fie fericit! Să aibă câți copii vor ei.”