Mihaela Iorga Moraru și Călin Nistor nu vor mai fi cercetați de Inspecția Judiciară

Mihaela Iorga Moraru și Călin Nistor nu vor mai fi cercetați de Inspecția Judiciară

Magistrații Inspecţiei Judiciare au cerut ca procuroarea Mihaela Iorga Mocanu să nu mai fie cercetată disciplinar. Totodată, aceeași decizie a fost luată și în cazul lui Călin Nistor. Cei doi erau cercetați pentru mai multe abateri disciplinare. Surse judiciare au declarat pentru EVZ că sesizarea în care a fost cercetată nu are legătură cu plângerea lui Claudiu Florică, cercetat în dosarul Microsoft.

Inspectorii de la IJ au dispus infirmarea rezoluţiei de exercitare a unei acţiuni disciplinare începută faţă de procurorul Mihaiela Moraru Iorga în cazul unei sesizări cu privire la neînregistrarea mai multor plângeri şi denunţuri de către anchetator, constatând că nu au fost încălcate în mod nejustificat norme regulamentare, dispoziţii sau decizii administrative, notează Agerpres.

De asemenea, Inspecţia a luat decizia de infirmare şi în cazul lui Călin Nistor, procuror şef adjunct al DNA.

Inspecţia Judiciară a dispus, pe 2 februarie, infirmarea rezoluţiei numărul 6390/IJ/1320/DIP/2017 din 23 ianuarie, de exercitare a acţiunii disciplinare dispusă faţă de procurorii Mihaiela Moraru Iorga şi Călin Nistor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de articolul 99 litera m) şi t) din Legea numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, IJ a decis respingerea sesizării, nefiind îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare şi menţinerea dispoziţiei de respingere a sesizării privind pe procurorul Mihaiela Moraru Iorga.

"În esenţă, în motivarea rezoluţiei de infirmare s-a reţinut că nu au fost încălcate norme de drept material sau procesual cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă de către procurorii cercetaţi disciplinar, din verificările efectuate în cursul cercetării disciplinare neconstatându-se, în concret, încălcarea în mod nejustificat a unor norme regulamentare ori a unor dispoziţii ori decizii cu caracter administrativ", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

Surse din Inspecția Judiciară au delcarat pentru EVZ că sesizarea DNA este una înregistrată în septembrie și privește neânregistrarea unui denunț într-o cauză care nu a fost mediatizată.

Rezoluţia poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare