București. La vârsta de 47 de ani și după nașterea unui copil, Carmen Brumă impresionează cu silueta sa. Aceasta a dezvăluit recent ce consumă la micul dejun pentru a evita senzația de foame pentru câteva ore bune.
Partenera lui Mircea Badea spune că acest mic dejun este testat chiar pe ea, iar pe lângă experiența ei, există și multiple studii care confirmă aceleași rezultate.
Carmen Brumă recomandă oul fiert la micul dejun
„Studiul randomizat controlat, făcut de mine! De mine, pe mine. Acest studiu a constatat că dintre toate alimentele pe care poți să le mănânci dimineața, oul fiert îți dă cea mai mare senzație de sațietate. Chestia aceasta este și demonstrată, dar eu vă spun strict din experiența mea”, spune Carmen Brumă.
Potrivit acesteia, oul are un indice de sațietate foarte mare, dar din experiența sa nimic nu te satură cum o face oul fiert.
Consumând unul, două sau trei ouă dimineața, nu îți mai este foame până după prânz.
Carmen Brumă mai spune că dacă se mai adaugă și niște fibre, legume și o felie de pâine, este completată o masă echilibrată și satisfăcătoare pentru prima parte a zilei.
Și mișcarea e recomandată
Întrebată ce mănâncă înainte de filmări, Carmen Brumă a dezvăluit că mereu își începe ziua cu 15-20 de minute de mișcare.
Pe lângă oul fiert, aceasta consumă o roșie, o cană de cafea și două cupe de colagen, benefice pentru organismul său.
De altfel, a spus că atunci când știe că trebuie să apară la televizor nu mănâncă prea mult.
Ce mănâncă Carmen Brumă la prânz și cină
De altfel, aceasta a explicat mai demult pe rețelele sociale și ce alege să mănânce la prânz și la cină, pentru a se menține în formă.
Astfel, la prânz, Carmen Brumă optează pentru o friptură de porc, fasole verde, cartofi la cuptor și două salate. Pentru ea, hidratarea este foarte importantă, deoarece contribuie la menținerea unei stări de sațietate și la controlul poftelelor. Astfel, consumă aproximativ doi litri de apă pe zi.
„Masa a treia este compusă din 250 de grame de iaurt grecesc, două cupe de colagen, o cupă pudră proteică – afine, semințe, amestec de tărâțe”, a mai spus aceasta, potrivit avantaje.ro.