Michelle Obama sare la gâtul lui Tump: Este „rasist” și „răspândește minciuni”

Michelle Obama sare la gâtul lui Tump: Este „rasist” și „răspândește minciuni”

Donald Trump este "rasist" şi răspândeşte "frica şi confuzia" în rândul poporului american, a acuzat marţi fosta Primă Doamnă Michelle Obama într-un rechizitoriu sever, cu mai puţin de o lună înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

"Ceea ce face preşedintele este în mod clar greşit, este rău din punct de vedere moral şi, da, este rasist", a declarat Michelle Obama, referindu-se la valul de manifestaţii împotriva brutalităţilor poliţiei asimilate de Donald Trump "terorismului intern", notează AFP, preluat de Agerpres.

Manifestaţiile antirasiste declanşate de moartea lui George Floyd au degenerat uneori în revolte, iar unele s-au transformat în tragedii după intervenţia miliţiilor de extremă-dreaptă.

"Numai o mică parte din aceste manifestaţii au cunoscut violenţe", a afirmat fosta Primă Doamnă într-un mesaj video, îndemnând la mobilizare pentru candidatul democrat, Joe Biden, un lider care are "sufletul, experienţa şi temperamentul necesar pentru a ne conduce spre zile mai bune".

Ne puteți urmări și pe Google News

În faţa "minciunilor" lui Trump şi "conspiraţiilor nebuneşti repetate iarăşi şi iarăşi", "chiar şi oamenilor rezonabili le poate fi teamă", a insistat ea.

"Iar singurul lucru pentru care acest preşedinte este bun într-adevăr este de a utiliza frica şi confuzia şi a răspândi minciuni ca să câştige", a subliniat Michelle Obama.

"Dacă stânga câştigă puterea, vor dărâma suburbiile rezidenţiale", a afirmat Donald Trump la sfârşitul lui august la Convenţia republicană. Democraţii îi apără pe "anarhişti, agitatori, participanţi la revolte, pe cei care comit jafuri şi dau foc drapelului", a adăugat el.

"Imaginaţi-vă ce înseamnă ca bănuiala să planeze asupra voastră chiar de la naştere, pur şi simplu din cauza culorii pielii voastre", a spus soţia primului preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite adresându-se alegătorilor indecişi.

"Rasismul, frica, diviziunea. Sunt arme puternice şi pot distruge o naţiune dacă nu le atacăm frontal", şi-a exprimat îngrijorarea Michelle Obama.

Trump sau Biden, cine va câştiga alegerile în SUA?

În prezent, Donald Trump şi Joe Biden se luptă pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii, care se anunţă una mai strânsă ca niciodată la 3 noiembrie.

Conform unui sondaj online efectuat recent de Reuters/Ipsos, Biden are 10 procente în faţa lui Trump cu o lună înainte de mult aşteptatele  alegeri din SUA.