Mic dejun de criză într-un spital din România. Cum arată prima masă a zilei

Mic dejun de criză într-un spital din România. Cum arată prima masă a zilei

Un pacient din Piatra Neamț s-a plâns din cauza micului dejun pe care îl primește în spital

Un pacient infectat cu coronavirus, de la secția externă Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, a postat o imagine cu micul dejun pe care l-a primit. Fotografia este sugestivă și arată hrana insuficentă oferită bolnavilor, în această perioadă. Dintr-o felie salam, o bucată mică de unt, două felii de pâine și un ceai a fost compusă masa de dimineață, după cum susține pacientul.

„Sunt o persoană tânără, am grețuri, am probleme digestive, îmi dau seama cât este de greu pentru cei mai în vârstă”, a declarat pacientul pentru libertatea.ro. El a mai precizat că la prânz masa este formată dintr-o supă - „e OK, n-am ce comenta” - și orez, „e mai mult terci, nu orez, dar oricum nu am gust așa că nu prea contează”.

În ceea ce-i privește pe medici, pacientul a avut numai cuvinte de laudă. „Ei se poartă frumos. Nici condițiile nu sunt chiar de plâns, în afară de mâncare. Să sperăm că virusul va fi ținut sub control și nu se va mări numărul de cazuri.”

Ne puteți urmări și pe Google News