Evenimentul Zilei > Actualitate > „Mi-am jurat sa nu fac avort”
„Mi-am jurat sa nu fac avort”

„Mi-am jurat sa nu fac avort”

Cititorii EVZ povestesc despre greutatile prin care au trecut decreteii si parintii lor.

In aceasta prima saptamana de campanie EVZ, pe adresa [email protected] au sosit zeci de povesti scrise de romani nascuti in primii ani de dupa aparitia actului care infiera avortul. Am ales dintre ele cateva, legate, in special, de venirea pe lume a decreteilor.

> Sorin C., n. 20.2.1969. Loc: un santier TCH langa Vidraru… Mama il cheama acasa de la schimbul 3 pe taica-meu, care pleaca cu basculanta din santier… prompt ajunge si Salvarea (nu ca in ziua de azi), o vecina ramane cu sora mea de 5 ani si cu fratele meu de nici 2 ani…, nu mai era timp sa ajungem la maternitate in Curtea de Arges, plecam imediat la dispensarul comunal!

Acolo, fara prea multe probleme, am venit pe lume, iar mama a intrebat moasa daca sunt intreg!!! Deh, ca orice sarcina nedorita, incercase metode empirice de a ma avorta…. Raspunsul „da” a fost primit cu scepticism de maica-mea, tata a zis unde-s doi merge si al treilea, iar in ‘74 a venit si al 4-lea si, uite asa, viata si-a continuat firul prin orasele si santierele patriei!

> Ada. Desi am crescut cu multe lipsuri, am si amintiri frumoase. In clasa a IV-a ne-am mutat la bloc – am stat impreuna cu parintii si bunicii intr-o casa pana in 1982 – si eram 62 de copii care ieseam impreuna la joaca. Despre interdictia de a avorta legal am aflat, fara sa inteleg insa exact ce insemna, atunci cand mama unui vecin a murit din cauza unei intreruperi de sarcina provocate cu metode babesti. Avea deja 3 copii. Acum locuiesc in acelasi bloc ca in copilarie, dar in loc de 62 de copii sunt 5, iar fetita mea nu are cu cine sa se joace si nu am curaj sa o las singura in fata blocului de frica ca s-ar putea sa nu o mai gasesc!

> Rogojina Ana. Chiar daca sunt nascuta in ‘72, sunt un decretel! Am aflat acum un an, cand s-a nascut fetita mea si a venit mama sa ne ajute cu ea, ca pe vremea lui „Ceasca” a facut 10 avorturi. Si asta am aflat-o intamplator, incercand sa completez un formular pentru o asigurare privata pentru perioada cat statea la noi. M-am ingrozit si nu-mi venea a crede.

> Luminita Filipoiu, n. 7.5.1971. Pot sa va spun ca am fost un copil dorit, insa am avut de suferit datorita acelui nefericit decret, in sensul ca mama era asistenta medicala si a facut unele „prostii” care au costat-o „libertatea” timp de 1 an. Pe vremea aceea eu aveam 3 ani. Mai tarziu, mai precis prin anul 1985, mama a intrerupt o sarcina fiind la un pas de moarte. Imi aduc aminte ca am ingrijit-o, jurandu-mi ca niciodata nu am sa fac avort.

> D., nascuta in 1967. Mama recunoaste ca m-a nascut din cauza decretului, sora mea glumeste si-mi spune: „pe tine nu te-au dorit, pe mine da”, si cu toate astea nu simt nicio frustrare, nu sunt deloc nefericita. (…) Adolescenta mea, copilaria mea au fost frumoase. Va multumesc, draga mama si draga tata, ca n-ati fost foarte atenti atunci.

> Dorin. Parintii mei erau la o varsta, de 40/45 de ani, cand mama a mers la un control pentru o banala apendicita si i s-a facut testul de sarcina, fiind luata in evidenta la Dispensar si la Militia din comuna. Din doua in doua luni doctorita din sat cu militianul au vizitat-o pe mama sa vada daca nu a avortat, nu pentru a se interesa de sanatate. (Cateva femei din sat au facut puscarie la locul de munca –
6 luni.) Asfel, pe 28 aprilie 1969, m-am nascut intr-un un sat izolat si sarac din Moldova. (…) Cred ca noi, decreteii, putem sa schimbam Romania din locurile unde muncim, facand sa nu mai depindem de statul care ne-a decretat. Suntem o forta prin faptul ca nu renuntam usor.

EPOCA DE AUR

Marea defilare

Mirela C. Unul dintre chinurile Epocii de Aur era defilarea, in special cea din ziua de 23 august. Zeci de mii de tineri umpleau marile bulevarde si stadioanele deveneau imense panouri de proslavire a „conducatorului iubit”. Toata viata mea am sa le urasc pe profesoarele care m-au obligat sa defilez desculta – in sosete albe, de fapt – pe bulevardul principal al orasului B., pentru ca parintii mei nu avusesera bani sa-mi cumpere tenisi albi.

Eu si colegele mele de clasa de la Liceul Pedagogic aveam 15 ani si ne era inca rusine sa ne privim dezbracate in oglinda, iar tovarasele profesoare ne-au scos in costum de gimnastica la plimbare in vazul intregului oras. Cand am terminat de strabatut bulevardul, imi ardeau obrajii de rusine si am simtit cum imi creste exponential ura fata de comunisti.

MARTURII

Povestea unui medic prin ochii unui decretel

> Olga Khan. Am fost printre primii copii adusi pe lume de tanarul ginecolog dr. Dunca. Pe 1 ianuarie si-a ocupat postul de specialist, eu m-am nascut pe 4, cu niste complicatii, dar s-au tratat cu antibiotice la insistentele sale. (…) Am plecat din oras, insa am auzit cu tristete ca dr. Dunca a fost arestat pentru ca a ajutat o fata de liceu sa avorteze.

Toate ziarele erau pline de anchetele securistilor in casa doctorului, unde se presupunea ca s-a gasit un teanc de plicuri cu bani, de jumatate de metru, in podul casei. Tot judetul plangea, ca era cam multa propaganda nedreapta amestecata in acest caz, si doctorul a primit ani grei de inchisoare. A primit amnistie si i s-a dat de munca la o circumscriptie de cartier, la controlul gravidelor.

Cand am fost insarcinata, l-am vizitat si ma ruga ca, daca vreau sa nasc in Romania, sa fiu foarte atenta, ca-mi risc viata; copilul era transversal si, daca noaptea imi vin durerile, in spitale nu era doctor de serviciu si mureau mame cu copilul in burta. La sfatul lui, am plecat din tara si am avut o nastere foarte complicata, dar fara cezariana sau anestezice.

Dr. Dunca a ajutat din banii lui femeile sarace sa-si creasca copiii, pe altii i-a scapat de necaz, ca sa ramana cu familia. N-a meritat chinul si suferinta prin care a trecut, anularea diplomei si alte metode de umilire publica la care a fost supus de regimul comunist.

„Avortul a fost o barbarie care ma bantuie si azi”

>  Ligia Erscoi, Bucuresti. In 1984 am ramas insarcinata – si imi amintesc ca pluteam de bucurie. Asta pana am aflat ca problemele mele de sanatate mi-ar pune in pericol viata si sarcina (facusem un tratament cu un antibiotic – teratogen). Cu disperare, am apelat la specialisti care sa-mi poata promite ajutor de-a lungul sarcinii, dar toti mi-au spus ca nu-si pot asuma riscul… Insa invariabil discutiile porneau cu tipete si amenintari, pentru ca toti credeau ca eu asta urmaresc, sa intrerup sarcina!

Am fost tratata ca ultimul om, am umblat prin zeci de medici si comisii, pana am depasit cu o saptamana termenul de 4 luni! As vrea sa va pot descrie oroarea cu care am trecut prin aceasta moara care macina oameni – sa va inchipuiti 40 de femei asteptand un ultim control ginecologic la comisia de avizare si un medic fara manusi chirurgicale, cu o punga trasa pe mana, controland pe banda rulanta om dupa om, aceeasi punga muiata cateva clipe intr-un lighean cu bromocet…

Nu am vazut inca filmul lui Mungiu, dar pentru mine nu poate descrie orori mai mari decat cele pe care le-am trait!… Iar avortul provocat, in sine, a fost o barbarie care ma bantuie si azi!

CITITI SI:

Decreteii, generatia cu stea in frunte
Cine sunt decreteii?
Intrecerea socialista a natalitatii
Donarea de lapte matern, rasplatita cu 62 de lei/litru
Mandria de a fi decretel
Decretul "decreteilor"

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: