

„Mi-a cerut să falsific datele”, acuză Francesco Zambon, cercetător în cadrul OMS. „Am primit amenințări de la directorul adjunct Ranieri Guerra”, a declarat Zambon presei italiene. Acuzațiile se referă la raportul cu privire la managementul haotic al primei faze a pandemiei în Italia.
Raportul, publicat pentru prima dată pe site-ul web al Organizației, a dispărut brusc. Asociația familiilor victimelor din Bergamo l-a scos, însă, din nou la lumină. Totuși, OMS nu vrea să-l ia în seamă.
Zambon, care a lucrat împreună cu echipa lui la redactarea raportului, spune că totul pleacă de la presiuile lui Ranieri Guerra. Guerra, care în prezent este director adjunct al OMS, care încerca să-și acopere greșelile de pe vremea când era însărcinat să întocmească planurile de acțiune ale Italiei în caz de epidemie.
Cazul a ajuns deja în justiție. Spre stupoarea general, OMS a cerut celor implicați să profite de imunitatea diplomatică pentru a nu da niciun fel de explicații.
Într-un interviu acordat emisiunii Non è l’Arena, Zambon s-a referit la mailuri prin care Guerra i-a cerut să revizuiască acuzațiile din raport. „Când am primit acest e-mailul, am crezut că e de bună credință. Apoi mi-am dat seama că. Guerra încerca să ascundă și îmi cerea să falsific. (…) Lucrurile scrise în raport sunt corecte.”
Retragerea raportului critic l-a făcut pe Zambon să se adreseze șefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Expertul spune că s-a temut că retragerea unui dosar critic la adresa guvernului italian ar putea afecta imaginea OMS. A scris, de asemenea, că raportul va fi util și pentru alte țări care se confruntă cu pandemia. Dar nimeni nu i-a răspuns niciodată.
Zambon spune că scopul său nu este să lupte cu OMS, dar e de datoria lui să lupte pentru ca Organizația Mondială să dea dovadă de transparentă, scrie ziarul Italian Il Giornale.