Editura Evenimentul si Capital

Meteorologii au VEȘTI PROASTE. Vreme RECE, VÂNT PUTERNIC și PLOAIE în majoritatea teritoriului

Autor: | | 0 Comentarii | 2043 Vizualizari

Temperaturile din timpul zilei sunt în scădere în regiunile sudice şi de sud-est, dar în uşoară creştere în restul teritoriului și se vor situa uşor sub normalul acestei perioade.

Maximele vor fi cuprinse între 14 şi 20 de grade, iar minimele între 2 şi 12 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral.

În jumătatea de sud a ţãrii, vor fi înnorări, dar numai trecător şi pe spaţii mici ploi slabe, în Dobrogea, iar în cursul zilei şi în zona deluroasă şi montană, mai ales a Olteniei.

În jumătatea de nord a teritoriului cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, când pe arii restrânse va fi ceaţă. Vântul va mai avea intensificări în Câmpia Română şi în Dobrogea, cu viteze mai mari în deltă şi pe litoral, iar în celelalte zone va sufla slab şi moderat.

Luni cerul va fi variabil, mai mult noros în regiunile extracarpatice, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în sud-estul ţãrii. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în Dobrogea, cu viteze mai mari în deltă şi zona litoralului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 15 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în vestul şi sud-vestul teritoriului, iar minimele se vor situa între 2 şi 14 grade.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI