Mesajul ÎNFRICOȘĂTOR al Părintelui Iustin de la OAȘA. „La Sodoma și Gomora era homosexualitate. Dumnezeu i-a șters de pe suprafața pământului”.
- Lucian Ionescu
- 29 septembrie 2018, 10:10
Duhovnicul Mănăstirii Oașa din județul Alba, Părintele Iustin Miron a îndemnat românii să meargă la Referendum pentru că acesta este pentru apărarea familiei și a normalității. În predica pe care a ținut-o la mânăstire, părintele a afirmat că prezența la vot este o obligație creștină, altfel consecințele vor fi unele „la care nici nu ați visat vreodată”. „La Sodoma și Gomora era homosexualitate. Și ce s-a întâmplat? I-a șters de pe suprafața pământului”, a afirmat părintele Iustin ”.
Iată transcrierea integrală a predicii sale
„Iubiți credincioși, este o chestiune de interes național. Nu e vorba de a vota politic. Ce vrem, de fapt, ce se vrea – s-au făcut demersuri multe până să se ajungă la referendumul ăsta, și a fost drumul greu și lung, și și-au asumat mulți dintre noi treaba asta – să se schimbe un articol din Constituție, referitor la căsătorie, acolo unde se scrie că căsătoria e între doi soți. Nu se specifică că e bărbat sau femeie, ci doi "soți”, care pot fi orice: bărbați cu bărbați, femei cu femei și așa mai departe. Și să se spună foarte clar că e vorba de un soț și o soție, adică căsătoria se face între un bărbat și o femeie. Și trebuie să votăm pentru treaba asta – ca să vedeți în ce hal suntem! Trebuie să votezi, trebuie să te chinui, să te zbați la infinit, ca să se recunoască realitatea, ca să se recunoască normalitatea. Și acuma, ca să fim normali, păi trebuie să investim, tată, și să ne zbatem ca să ajungem la normalitate. Păi, atunci, unde suntem, de trebuie să traversezi atâta spre normal? Păi clar că suntem anormali.
Eu mai pot spune despre mine că sunt normal dacă eu, ca bărbat, zic că nu-s bărbat, îs femeie, mă declar femeie? Păi cum apar? Adică, ce poți să spui despre mine, care eu zic că nu, nu mai sunt bărbat, sunt femeie, vreau să fiu femeie, treceți-mă, schimbați buletinul că sunt femeie. Sunt nebun, nu sunt femeie! Asta sunt, am înnebunit, pur și simplu am înnebunit! Cum adică, ești bărbat și spui că nu ești bărbat, și că ești femeie și te declari și te schimbi? Este clar, nebunie curată, ai luat-o pe arătură! Și suntem într-o situație de felul ăsta! Adică, atâta mișcare și atâta… pentru normalitate? Păi nu-ți vine să crezi așa ceva, frate, dragul meu.
Eu vă spun o treabă: noi nu am fost la vot niciodată – noi, Mânăstirea Oașa – deși avem drept de vot și suntem chemați la vot, să votăm politic când se fac alegeri. Nu am fost, dar acum vom merge la vot. Va fi prima oară în viața noastră de călugări când vom merge la vot. Noi, călugării, vom merge la vot. De ce? Ca să apărăm familia! Păi ce avem noi, că suntem călugări, cu familia până la urmă? Păi suntem una, fraților, nu ați știut asta? Zice că suntem pe cete: cete călugărești, cete mirenești… Păi și toate astea formează una, toți formăm poporul lui Dumnezeu. Noi nu am mers la mânăstire ca să ne despărțim de dumneavoastră, ci ca să ne unim cu dumneavoastră. Pentru dumneavoastră, pentru relația noastră împreună am mers noi la mânăstire, să ne sfințim; nu ca să ne izolăm, ci ca să ne unim! Păi, și atunci, toate problemele sunt ale tuturor. Problema asta a familiei, de a apăra familia, este și o problemă a noastră, a celor care trăim în feciorie.
Cred că am spus tot, iubiți credincioși, cu treaba asta: vom merge noi, călugării, și vom vota pentru familie. Dar, să știți, că nu sunt chestiuni izolate și cum vi se pare, speculative. E vorba de lumi; a alege o lume a normalului, sau a alege o lume a anormalului. Și nu e vorba de chestiuni punctuale, că ce ai cu homosexualii? Nu avem nimic cu homosexualii, să fie foarte clar. Avem poruncă să ne iubim unii pe alții, deci și pe ei. Pe toți trebuie să îi iubim. E clar că nu avem poruncă să iubim homosexualitatea, dar pe ei da! Noi nu avem nimic cu ei, noi nu mergem ca să ne luptăm cu cineva, ca să facem rău cuiva, ci mergem ca să apărăm, să ne apărăm familia, ca să apărăm normalitatea.
După asta, dacă pierdem, să zicem – și șansele sunt mici… Ca să avem șanse, trebuie să mergem la vot, fără nicio discuție. Dar, dacă nu, vor urma multe altele la care nici nu ați visat vreodată! Câte vor urma după chestia asta, după ce se vor legaliza treburile asta, câte drepturi vor urma să fie, să le dobândească; păi se schimbă toată societatea.
Spun mulți analiști că cel mai important moment de la Revoluție încoace e momentul ăsta, pentru neamul nostru, așa e de important! – și suntem de acord. Dacă vă lăsați furați, impresionați de niște aberații pe care le auziți de la demoni prin oameni, că nu știu ce, că de fapt scrie în altă carte altceva… Hai să fim serioși! Păi e firesc pentru omul necredincios să nu vadă, dar noi?, a afirmat Părintele Iustin de la Mânăstirea Oașa