Summitul NATO de la Varşovia a avut 9 documente oficiale şi multe declaraţii ale protagoniştilor.
De asemenea au fost dezbateri în spatele uşilor închise, atât în lucrările oficiale, cât şi în dezbaterile experţilor la care am participat. Dar poate cele mai interesante mesaje după cele din documentele oficiale, explicite, sunt mesajele secrete ale summitului NATO, rezultate dintr-o combinaţie formată din semnificaţiile poziţiilor oficiale susţinute în timpul lucrărilor, discuţiile de culoar, tatonările şi negocierile de pe holuri sau din bilaterale şi dezbaterile aprige între experţi şi semnalizările prin diverse canale către actorii absenţi.
Am văzut poziţia dură luată de Alianţă faţă de Rusia. De altfel, tot summitul a fost despre Rusia, care s-a conturat ca principal subiect de preocupare aliat, oricât a încercat el să fie scufundat, amestecat şi ascuns între multe alte teme de preocupare. Totul a fost despre relaţia cu Rusia, abordarea oficială a Rusiei, perspectivele relaţiilor cu Moscova şi cu Rusia lui Putin. Aici lucrurile sunt foarte clare şi se aşează pe două direcţii complementare: apărare şi descurajare credibilă pe de o parte, cu capabilităţi, exerciţii şi întărirea apărării statelor de flanc, dialogul la nivel diplomatic şi militar pentru a explica poziţiile, a evita riscurile suplimentare şi escaladarea incidentelor, dar fără negociere şi angajarea Rusiei până nu respectă regulile dreptului internaţional şi angajamentele sale.
Revizionismul rus, care cere noi reguli, iar ca şi comportament, după ce partea rusă evită cu desăvârşire să pronunţe măcar Donbas sau Republica Donetsk şi Luhansk, iar Crimeea e ignorată cu desăvârşire, totuşi Moscova ar dori să fie angajată, să negocieze. Dar constatarea după repetate tentative de ieşire din izolare şi dialog al surzilor este că Rusia nu oferă nimic. Nu pune nimic pe masă. Nu avansează niciun centimetru spre reconciliere, nu regretă nicio intervenţie în forţă dincolo de graniţele sale, nu face nici un pas în spate de la militarizarea şi subminarea intereselor occidentale în Marele Nord, în Europa de Est, în Marea Neagră sau în Mediterana şi Orientul Mijlociu.
Ne puteți urmări și pe Google News
Şi aici rezidă şi primul mesaj secret al summitului: încleştarea pentru Estul Europei. Dacă în materia apărării şi securizării statelor membre ale NATO lucrurile s-au spus tare şi răspicat, iar NATO îşi asumă şi demonstraţia în partea Nordică a Flancului Estic că toţi aliaţii vor fi apăraţi unitar (art. 40), în partea Sudică a Flancului Estic se marchează faptul că NATO îşi asumă libera deplasare a trupelor sale pe întreg teritoriul aliat(art. 41 din Comunicatul final), în ceea ce priveşte zona gri dincolo de frontierele NATO, lucrurile se tranşează, cel mai probabil, la reuniunea Consiliului NATO-Rusia din 13 iulie.
Semnalele şi poziţionările au constituit, de fapt, una dintre mişcările secrete ale summitului NATO. Alianţa a semnalizat foarte clar şi explicit Rusiei că acţiunile sale în „zona gri” constituie provocări la adresa securităţii Aliate şi determină reacţii în teritoriul aliat, că sunt considerate încălcări ale regulilor dreptului internaţional şi ale angajamentelor Rusiei şi că nu poate exista parteneriat cât timp acest comportament continuă. Mai mult, statelor partenere ale NATO – cu precădere Ucraina şi Georgia care aspiră să devină membri ai NATO, Republica Moldova fiind citată în acelaşi spaţiu de fiecare dată – Alianţa le asigură dezvoltarea capacităţilor de apărare şi rezilienţa, inclusiv prin exerciţii şi antrenamente pe teren.
Nu e vorba despre garanţii de Securitate tip articol 5, nu e vorba despre implicarea directă a trupelor aliate, dincolo de training şi exerciţii, asistenţă în reforma sectorului de Securitate, ci de sprijin pentru dezvoltarea propriilor capabilităţi ale partenerilor şi a capacităţii de a rezista în faţa Rusiei. De asemenea, nu este de neglijat sprijinul politic – documentele aliate sunt explicite şi presiunea asupra Rusiei inclusiv prin limbajul acestor documente este evidentă – dar şi prin afirmarea explicită a dreptului oricărui stat suveran de a alege liber soluţia sa de securitate, deci de a se alătura Alianţei dacă aşa consideră.
E adevărat că toate calificativele despre Rusia exclud numirea sa ca adversar, inamic sau ameninţare la adresa securităţii aliate, însă acţiunile sale, comportamentul său, documentele sale - sunt calificate proporţional inclusiv ca ameninţări. În replică, Rusia aşteaptă ca, după ce a arătat că e recalcitrantă, că e bătăuşul clasei, că nu e mulţumită de regulile de acum şi vrea mai mult, controlul în spaţiul post-sovietic şi negocierea liniilor roşii în Europa, să i se facă o ofertă de tip cedare, sferă de influenţă versus pace. Or, răspunsul Aliat vizibil rezidă în Declaraţia comună a Comisiei NATO-Ucraina, la nivel de şefi de state, şi în decizia de a sprijini Ucraina în nu mai puţin de 40 de domenii pentru reconstrucţia capacităţilor şi dezvoltarea capabilităţilor de răspuns. Deci răspunsul Aliat e unul singur: eliberaţi teritoriile ocupate, reveniţi în reguli şi discutăm, fără a afecta statele partenere. Deci negociem plecând de la principii, nu validăm modificarea prin forţă a situaţiei din zona gri ce desparte frontierele noastre internaţionale.
Recomandările noastre
