Doamna de fier a Europei, Angela Merkel, nu a părut niciodată intimidată de meandrele politicii, căreia i-a dat tonul în multe contexte critice. Însă severitatea celui de-al doilea val al pandemiei, care a cuprins deja Germania, a făcut-o să adreseze națiunii un mesaj fără echivoc.
Cancelarul german Angela Merkel a deplâns, miercuri, faptul că ţara sa traversează un al doilea val, chiar mai mare decât primul, de infectări cu noul coronavirus, deşi în prezent se cunosc mai multe despre acesta.
‘Ştim cum ne putem proteja. Putem continua cu un răspuns mai ţintit. Însă în acelaşi timp vedem din creşterea infectărilor că, dacă nu ţinem cont de ceea ce ştim despre virus, ne întoarcem la situaţii care sunt în mod cert dificile’, a spus cancelarul la Berlin.
Restricții iminente
Merkel va avea, miercuri, discuţii cu liderii celor 16 landuri, în cursul cărora este aşteptată să insiste pentru restricţii mai severe. Potrivit cotidianului Bild, aceste măsuri ar putea viza închiderea barurilor şi restaurantelor şi interdicţii în privinţa evenimentelor publice, şcolile urmând să rămână deschise până la apariţia unor focare severe.
Cu toate acestea, cancelarul va trebui să obţină sprijinul prim-miniştrilor landurilor pentru acest plan, întrucât responsabilitatea răspunsului la pandemie revine în ultimă instanţă administraţiilor regionale.
Germania a raportat marţi 11.409 de cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore, aproape dublu faţă de aceeaşi zi din săptămâna trecută, când au fost anunţate 6.868 de contagieri. Potrivit Institutului Robert Koch, în total 449.275 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus, dintre care 10.098 au decedat.
Majoritatea germanilor se aşteaptă la măsuri drastice ca urmare a creşterii numărului de infectări, reiese dintr-un sondaj YouGov comandat de dpa, citată de Agerpres. Dintre respondenţi, 63% au spus că se aşteaptă să se revină la închideri de restaurante, magazine sau şcoli.
Potrivit datelor prezentate luni de Instittul Robert Koch pentru boli infecţioase, numărul cazurilor confirmate de coronavirus a crescut cu 8.685 în ultimele 24 de ore, ajungând la un total de 437.866. Douăzeci şi patru de oameni au decedat de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cifra totală a deceselor de la începerea pandemiei fiind de 10.056.
Urmează carantină totală?
Președintele Asociației Medicale Mondiale, Frank Ulrich Montgomery, a declarat că în Germania ar putea fi necesară o nouă carantină totală dacă numărul infectărilor ajunge la 20.000 pe zi. Acesta este de părere că ar trebui să aibă loc închiderea vieții publice în cazul în care lanțurile de infectare nu mai pot fi urmărite, lucru inevitabil dacă numărul cazurilor continuă să crească, susține expertul medical.
Expertul medical nu crede că un vaccin va ușura situația în viitorul apropiat, deși Organizația Mondială a Sănătății se așteaptă ca la jumătatea anului viitor să poată fi administrat un vaccin eficient. „Va dura 2 sau 3 ani pentru ca toată populația să fie vaccinată”, a spus Montgomery, pentru că „nu vor exista nici doze suficiente, nici personal suficient pentru a vaccina pe toată lumea simultan”.
Sursa: Ziarul românesc