Premierul irakian Nouri al-Maliki a cerut ieri Statelor Unite sa recurga la serviciile altei companii de securitate in locul firmei Blackwater, pentru a asigura securitatea personalului diplomatic american de la Bagdad.
Vorbind in fata jurnalistilor, la trei zile dupa incidentul soldat cu moartea a zece civili irakieni, Maliki a apreciat ca este vorba de o crima grava, care a provocat vii resentimente nu doar in randurile populatiei. Potrivit lui Maliki, incidentul de duminica reprezinta cea de-a saptea crima grava comisa de angajatii firmei americane.
Guvernul irakian a suspendat licenta de operare a companiei Blackwater si a anuntat ca si celelalte firme de securitate vor fi verificate. Cu toate acestea, pana ieri nu fusese luata nicio masura concreta pentru a forta firma Blackwater sa-si inceteze activitatile. Totusi, ambasada americana din Bagdad a anuntat ca va suspenda toate deplasarile terestre ale diplomatilor sai, a caror securitate era asigurata de mercenari de la Blackwater.
Razboi prin intermediari
Compania Blackwater are circa 1.000 de angajati in Irak, aflati in serviciul Departamentului de Stat. La randul sau, Pentagonul are sub contract 7.300 de agenti de securitate, la care se adauga 137.000 de subcontractanti, care au diverse misiuni. Dintre acestia, 22.400 sunt americani, 69.000 sunt irakieni, iar restul de 45.100 provin din terte tari.
Imunitate pentru crima
Afacerea Blackwater a readus in discutie statutul neclar al agentilor firmelor private de securitate. Potrivit unei legi date in 2004 de administratorul american de atunci al Irakului, Paul Bremer, tot personalul ce deserveste forta multinationala sau personalul diplomatic beneficiaza de imunitate diplomatica.
Pentru a schimba deci statutul mercenarilor, ar fi necesar ca guvernul irakian sa modifice legea, lucru dificil tinand cont de previzibila opozitie a americanilor. Pe de alta parte, mercenarii care comit infractiuni ar putea fi judecati daca tara din care provin le ridica imunitatea, or americanii nu prea sunt dispusi sa faca asa ceva.