Mercenarii lui Erdogan își rup dinții în Nagorno-Karabah

Mercenarii lui Erdogan își rup dinții în Nagorno-Karabah

Relația cu Putin, complicată dar pragmatică

Rusia, o putere regională care întreține relații cordiale cu cele două foste republici sovietice, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rolul Turciei, un concurent geopolitic, dar cu care are relații pragmatice.

Consilierul președinției azere, Hikmet Hajiyiev, a denunțat o „dezinformare” pentru că, „Azerbaidjanul nu are nevoie de luptători străini, deoarece avem forţe armate profesioniste şi destui rezervişti”.

Potrivit rapoartelor (foarte parțiale) comunicate de duminică, 190 de persoane au murit: 158 de soldați separatisti, 13 civili armeni și 19 civili azeri. La care se adaugă acum 28 de luptători sirieni pro-Ankara, potrivit OSDH.

Comitetul Internațional al Crucii Roșii și-a exprimat îngrijorarea într-o declarație cu privire la soarta civililor, „prinși în focul încrucișat”, menționând că multe familii, „inclusiv bebeluși și copii mici, își petrec zile și nopți în „adăposturi în subsoluri neîncălzite”.

Ambele tabere au ignorat în mare parte numeroasele apeluri lansate de duminică de comunitatea internaţională la încetarea violenţelor.

Enclava Nagorno-Karabah, locuită de o majoritate armeană, s-a separat de Azerbaidjan, declanşând un război sângeros la începutul anilor 1990, care s-a soldat cu 30.000 de morţi şi mii de refugiaţi.

În ciuda armistiţiului din 1994, ciocniri au avut loc cu regularitate de-a lungul liniei de demarcaţie ce separă cele două părţi beligerante, în special în 2016.