MENTALITATE PRIMITIVĂ: Satul ţine cu violatorul „fetiţei-mamă”

MENTALITATE PRIMITIVĂ: Satul ţine cu violatorul „fetiţei-mamă”

Cazul Florinei, fetiţa de 11 ani, care a rămas gravidă după ce a fost violată de unchiul ei, a schimbat pe moment legislaţia privind întreruperile de sarcină, însă nu şi mentalităţile.

La un an de când cazul Florinei, fetiţa-mamă de 11 ani, a făcut înconjurul lumii, lucrurile s-au întors în făgaşul lor normal. Legea avorturilor, pe care fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a încercat s-o modifice (la presiunea opiniei publice) s-a topit în parlament. Iar familia Florinei trece încă prin momente grele, întrucât oamenii din sat arată cu degetul către victimă, fetiţa violată de unchiul ei, şi ţin partea violatorului.

„Fata-i de vină”  Pe un drum desfundat, ajungem în satul Poieni, comuna Piatra Şoimului (judeţul Neamţ). Suntem priviţi cu reticenţă, semn că zecile de ziarişti sosiţi aici în urmă cu un an n-au fost uitaţi şi nici bine priviţi. Mai există un motiv: parte dintre localnici sunt solidari cu Adrian Fasolă, unchiul violator, în contradicţie cu opinia generală a jurnaliştilor. Fapta în sine a fost dată uitării. E compătimit doar Fasolă, pe principiul: „Numai la închisoare să nu ajungi”.

„Fata-i de vină. Cum să rămâi gravidă de prima dată ce te culci cu cineva? Ea a vrut. Dacă spunea de prima dată că-i gravidă nu se ajungea aici. Oricum, toată familia lu’ tat-su’ sunt cei mai răi din sat. S-au umplut de bani. De la ziarişti. Acuşi-acuşi o să auzim că vor s-o mărite pe Florina. Fata asta umblă cu fuste scurte, se rujează şi bea. Ea s-a dus peste Adrian”, ne-a spus Ileana Stan, sora lui Adrian Fasolă, femeie măritată şi cu patru copii.

Mai vehement e Pavel Amăriuţei, unchiul lui Adrian. Vorbeşte aprobat de o droaie de consăteni adunaţi ciorchine. „Bărbatul e ca bărbatul. Dacă i se dă... Dacă trăgea de ea, de-o bătea, era altceva. Dar dacă-i cu acordul ei, ce e asta? E corupere de minori, nu viol! Nu zic, are şi Adrian o parte din vină, că fata-i mică, dar la corupere de minori lua doi-trei ani, nu 11!”.

Vasile Socea, un localnic întâlnit pe punte, are şi el o opinie: „Ăla era băiat liniştit, nu făcea probleme, da’ cine l-o pus să se încurce cu un copil? Fapta rămâne şi trebuie să dea socoteală. Scandaluri între neamuri cred că vor mai fi. Rudele lui Fasolă-s pornite. Ar trebui să chibzuiască mai mult la ceea ce-a fost şi să vadă că nu prea au dreptate.” Respinşi de toată lumea Familia Florinei suferă. „Lumea ne priveşte strâmb, spune vorbe de ocară. Că fiică-mea a tras de el. Un copil de 11 ani. Ce ştia ea despre...? Am fost bătut de un unchi de-a lui şi ameninţat că-mi vor face felul”, ne-a spus Florin V.

„Încercăm să ne vedem de-ale noastre, dar doare când simţi că eşti respins de cei din jur fără să fii vinovat de ceva. Poate timpul va rezolva şi lucrul ăsta. Ţin minte că, înainte de Paştele 2008, mergeam cu Adrian la cumpărat animale şi intestine, pe care le revindeam. Eram tovarăşi. Şi el îşi bătuse joc de fiică-mea. Asta nu mai contează acum?”, zice tatăl victimei.

La rândul ei, Lăcrămioara V. are un motiv în plus de suferinţă: fratele i-a ajuns la închisoare după ce i-a abuzat fiica. „E fratele meu şi mă doare sufletul când mă gândesc că este la închisoare. Iar acum, nici mama nu mai vorbeşte cu mine, ca să nu mai spun de fraţii mei sau de cumnate. Dar cum să uit prin ce-am trecut, ce zile de zbucium prin spitale când am aflat că nu se face avort, sau în Anglia, sau la proces? Mare noroc am avut cu doamna din Londra care ne-a ajutat”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, Lăcrămioara V., mama fetei. Epilog

Părinţii victimei nu cer daune morale sau materiale de la unchiul agresor. Adrian Fasolă a fost condamnat, la sfârşitul lunii februarie 2009, la 11 ani de închisoare pentru viol şi act sexual cu un minor. Adrian Fasolă a contestat sentinţa. Procesul se află pe rolul Curţii de Apel Bacău.

GREUTĂŢI   „Boala a trecut, acum nu mai am nimic” Florina, acum elevă de-a V-a, a trecut peste încercarea de anul trecut. Atunci, spunea: „Nimeni nu se mai joacă cu mine. Zic că nu mai am cum să stau cu ei”. Acum, lucrurile s-au mai schimbat. „Boala a trecut, nu mai am nimic. Îmi văd de şcoală. Mai citesc, îmi place să mă uit la televizor, la emisiuni cu animale şi la desene animate, împreună cu sora mea”, ne spune fata. La şcoală, am aflat, nu e un elev strălucit.

„A mai lipsit, are ceva absenţe, dar nu-i nicio problemă de readaptare în colectiv. E sociabilă, la fel ca toţi ceilalţi de-o seamă cu ea, care o acceptă necondiţionat. Ce a fost a trecut, iar copiii nu ştiu amănunte. Sunt la vârsta inocenţei”, ne-a declarat profesoara Valentina Paşcu, diriginta fetiţei. Profesoara de franceză a Florinei, Valeria Cucoş, spune şi ea că „Florina este un copil normal, respectuos şi nu pune niciun fel de probleme. Dar are absenţe, la fel ca majoritatea copiilor de la această şcoală”.   INDOLENŢĂ Legea a murit în parlament Cazul Florinei nu a dus la schimbarea Legii avorturilor, aşa cum promiteau atunci cei din Comisia de la Ministerul Sănătăţii (MS). A rezultat doar un proiect de ordin de ministru care reglementa întreruperile de sarcină la minore, în situaţii excepţionale, cum ar fi violul sau incestul, şi stabilea procedura avorturilor pentru sarcini de cel mult 24 de săptămâni.

„Proiectul a ajuns în parlament, promovat de fostul ministru al sănătăţii, Eugen Nicolăescu, dar nu a fost aprobat”, ne-au spus re prezentanţii Biroului de presă din MS. Situ aţia ar putea fi reglementată de noul Cod Penal. Medicii de la Piatra-Neamţ şi de la Iaşi, unde a mers iniţial Florina pentru întreruperea de sarcină, au judecat după o lege a avorturilor ce nu mai fusese revizuită din 1950. (Mihaela Năftănăilă)   REMEMORARE   „A trecut doar un an de atunci, dar parcă-s zece”

A trecut un an de la începutul „cazului Florina”. Pe 2 iunie 2008, ieşea la iveală povestea unei fetiţe de 11 ani care rămăsese însărcinată după ce fusese violată de unchiul ei. Medicii români care au consultat-o pe fată au spus că avortul nu e o variantă, pentru că sarcina era prea avansată şi aceasta nu punea în pericol viaţa fetei. Decizia a fost judecată pe baza unei legi a avorturilor care nu mai fusese revizuită din 1950.

În urma unei campanii EVZ, cazul a fost preluat de agenţiile de presă străine şi a făcut înconjurul lumii. O româncă stabilită în Anglia, Roxana Popescu, impresionată de povestea Florinei, a contactat familia şi a ajutat-o să ajungă la Londra. Aici a avut loc intervenţia chirurgicală, la clinica King’s College Hospital. Comitete şi comisii  Drama Florinei din satul Poieni, comuna Piatra Şoimului, judeţul Neamţ, a început atunci când Florin (34 de ani) şi Lăcrămioara (27 de ani), părinţii fetiţei, au aflat că aceasta este însărcinată, după ce fusese violată, de două ori, de fratele mamei, Adrian Fasolă (19 ani). Se întâmplase cu 17 săptămâni în urmă.

Multiplele comisii instituite la Spitalul Judeţean Neamţ, la Clinica de Obstretică „Cuza Vodă”, Iaşi, la Colegiul Medicilor şi la Ministerul Sănătăţii pentru a da un verdict au conchis că nu se impune o intervenţie chirurgicală de întrerupere a sarcinii. Trecuse a 20-a săptămână de sarcină.

Medicii români s-au ascuns după o lege veche a avorturilor şi după Codul Penal, potrivit căruia, la persoanele sub 14 ani, avortul se face doar dacă sarcina pune în pericol viaţa mamei sau dacă fătul prezintă malformaţii. „În urma examinării, din punct de vedere medical, aceste lucruri nu au putut fi dovedite şi s-a decis ca sarcina să îşi continue evoluţia, sub supravegherea medicului obstetrician şi a medicului de familie”, spunea comisia de la Iaşi, la trei săptămâni de la descoperirea sarcinii.

Doctorii nu au vrut să-şi asume responsabilitatea uciderii fătului, dacă acesta ar fi avut semne vitale şi ar fi trebuit pus la incubator. În legislaţie nu este prevăzut expres că o sarcină care provine dintr-un incest sau viol necesită obligatoriu întrerupere.

În cazul Florinei, termenul de 3 luni în care se poate face un avort era depăşit din ziua descoperirii sarcinii. „Se ajunsese într-o fază în care avortul se putea provoca numai în condiţii speciale, care nu se puteau asigura în România. O legislaţie imperfectă a determinat asta”, se arată în rechizitoriul prin care procurorul l-a trimis în judecată pe Adrian Fasolă. Salvarea vine de la Londra  Intervenţia a fost efectuată cu succes la Londra. „Nici nu vreau să-mi mai aduc aminte de ce ne-a fost dat să pătimim. A trecut doar un an de atunci, dar parcă-s zece. Încercăm să uităm, evităm să mai adum în discuţie subiectul.”, zice acum Florin V., tatăl Florinei. Românii din ţară au urmărit cu sufletul la gură veştile despre intervenţia chirurgicală, furnizate în exclusivitate de EVZ.

În ţară, sub presiunea opiniei publice, ministrul Nicolăescu dădea un ordin care să permită întreruperea sarcinilor provenite din viol sau incest la copii. (Ulterior, ordinul a fost respins de parlament.)

"Odată şi odată, vreau să termine. Dacă rudele mele cred că eu am vreo vină în toată tărăşenia asta, cum să le explic să înţeleagă că nu am?" - Florin V., tatăl Florinei
COLEGII DE ŞCOALĂ. Copiii din Poieni sunt primii care au uitat grozăvia

CRONOLOGIE Evoluţia cazului DESCOPERIREA SARCINII. 2 iunie - Sarcina Florinei iese la iveală după ce părinţii o duc la ecograf (fetiţa acuza dureri). Se află că autorul violului e unchiul Adrian Fasolă, care dispare de la domiciliu. ÎNCEPE CAMPANIA EVZ. 4 iunie - EVZ decide să se implice în „cazul fetiţei-mamă”. ROXANA. 10 iunie - O cititoare a EVZ, Roxana Popescu (Londra), anunţă ziarul că îşi oferă ajutorul. IAŞI. 19 iunie - Medicii de la Piatra-Neamţ decid transferul fetiţei la clinica universitară „Cuza Vodă”, din Iaşi, pentru a lua o decizie privind microcezariana. DECIZIA. 20 iunie - Medicii ieşeni decid că nu se impune întreruperea sarcinii. Iau în considerare aspecte de etică şi deontologie profesională şi legislative.   VARIANTA LONDRA. 24 iunie - Roxana Popescu încheie toate diligenţele pentru ca fata să fie adusă în Anglia, unde sarcina se poate întrerupe până la 24 de săptămâni. MODIFICAREA LEGISLAŢIEI. 27 iunie - În urma campaniei susţinute a EVZ, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, anunţă că se poate face avortul şi în România. PLECAREA. 29 iunie - Florina şi mama ei pleacă la Londra, însoţite de un reporter EVZ. INTERNAREA. 1 iulie - Florina este internată într-un spital londonez, King’s College Hospital.

INTERVENŢIE REUŞITĂ. 4 iulie - Românii urmăresc cu sufletul la gură veştile despre intervenţia chirurgicală, care e un succes. Ofiţeri ai Scotland Yard prelevează de la făt probe pentru testul ADN. ARESTAREA. 7 iulie - Adrian Fasolă este prins şi încarcerat. Nu recunoaşte acuzaţiile aduse. CONFIRMARE. 24 iulie - Rezultatul probelor ADN prelevate în Anglia stabilesc fără echivoc că unchiul era tatăl copilului. CONDAMNARE. 25 februarie 2009 - Adrian Fasolă e condamnat la 11 ani de închisoare pentru viol şi act sexual cu un minor. Părinţii victimei nu cer daune morale sau materiale. Recursul este pe rolul Curţii de Apel Bacău.

LONDRA. Florina şi mama ei, fotografiate după operaţie Foto: Mihaela Năftănăilă

Ne puteți urmări și pe Google News