Focarele de meningită se extind spectaculos în nordul ţării. Cum te poţi proteja

Focarele de meningită se extind spectaculos în nordul ţării. Cum te poţi proteja

În Suceava şi Botoşani, cazurile de meningită se înmulţesc rapid, iar autoritaţile par incapabile să oprească epidemia.

Numai în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat încă şapte cazuri, numărul pacienţilor care suferă de meningită acută virală ajungând la 145, potrivit ultimelor statistici ale Direcţiei de Sănătate Publică Suceava. Cei şapte pacienţi înregistraţi în cursul zilei de ieri au vârste cuprinse între 4 şi 15 ani. Şi într-un judeţ învecinat, Botoşani, au fost depistate mai bine de 40 de cazuri de meningită. Situaţia îngrijorează autorităţile europene care au făcut un raport despre situaţia din România. "Este posibil ca astfel de epidemii să apară şi în ţările vecine României, independent de ceea ce se întâmplă aici. Igiena personală este cea mai importantă şi eficientă măsură care previne meningita", se arată în raportul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile. Pacienţii nu mai încap în saloanele de Infecţioase Majoritatea bolnavilor de la Suceava sunt elevi şi au ajuns la Secţia de Infecţioase a Spitalului Judeţean Suceava, direct de la şcoală ori grădiniţă. În prezent, 61 de pacienţi mai sunt internaţi. Pentru a putea face faţă avalanşei de pacienţi cu meningită, cadrele medicale de la Infecţioase au cerut conducerii evacuarea secţiei de Dermatologie, pentru mutarea copiilor care nu mai încăpeau în saloanele de la Infecţioase. Inclusiv un absolvent de liceu a fost diagnosticat cu meningită şi dă bacalaureatul la Colegiul "Alexandru Ioan Cuza" din Suceava, singur într-o sală de curs. Atât elevul, cât şi comisia de examen au purtat la prima probă mască şi mănuşi. Primele cazuri de meningită din judeţul Suceava au apărut la sfârşitul lunii mai, la Grădiniţa cu Program Prelungit "1, 2, 3", unde s-au îmbolnăvit atât preşcolari, cât şi un cadru didactic. "Cele mai multe cazuri de meningită acută virală provin din municipiul Suceava -73, iar dintre acestea majoritatea au domiciliul în cartierul Burdujeni (la periferia oraşului)", a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Adrian Popescu. Simptomele specifice meningitei sunt febră, vărsături, cefalee, diaree, fotofobie, adică sensibilitate la lumină. Pentru prevenirea îmbolnăvirilor, spălaţi-vă pe mâini după utilizarea grupului sanitar, consumaţi apă din surse sigure, spălaţi fructele şi legumele

"Spălatul pe mâini este esenţial. Recomand şi evitarea aglomeraţiilor şi a contactului direct cu persoane care au febră." PROF. DOINA AZOICĂI, medic epidemiolog"

Ne puteți urmări și pe Google News