Meleşcanu: "PNL este deschis la alianţe politice"

Meleşcanu: "PNL este deschis la alianţe politice"

Vicepreşedintele PNL a declarat astăzi că liberalii sunt deschişi la alianţe politice şi au în vedere participarea la viitoarea coaliţie guvernamentală, care se va crea după alegerile generale. El a subliniat că PNL nu va face alianţe preelectorale şi a menţionat că, potrivit sondajelor de opinie, niciunul dintre cele trei mari partide politice din România nu va obţine majoritatea voturilor la alegerile parlamentare din toamnă, ceea ce va genera crearea unei alte coaliţii de guvernare, pe care o au în vedere şi liberalii.

"Nu avem simpatii sau antipatii faţă de o forţă politică sau alta, ci dorim ca decizia noastră să fundamenteze şi să fie explicată de participarea la un Guvern care îşi asumă şi idei, iniţiative, măsuri pe care noi le-am adoptat. Din acest punct de vedere, suntem deschişi. Nu pot să spun că sprijin, cred că este una din soluţii, dar ea depinde de două condiţii funadamentale: să faci un număr de voturi, să dispui de un număr de senatori şi deputaţi care să-ţi asigure o majoritate care să poată funcţiona în Parlament, să nu mai fim confruntaţi cu problemele pe care le-am avut până acum, şi să fie un program de guvernare care să ţină seama de problemele pe care le avem şi noi şi de ideile pe care le promovăm", a susţinut Teodor Meleşcanu, anunţă Mediafax.

"Nu se pune problema unei alianţe înainte de alegeri. Aşa cum am decis, ne vom prezenta la alegerile parlamentare singuri. Evident că în funcţie de rezultate vom avea în vedere... După cum se prezintă cifrele, niciun partid nu va avea majoritate şi va fi o coaliţie la guvernare, şi avem în vedere să participăm la această coaliţie în condiţiile în care cel puţin câteva din lucrurile fundamentale de care ne-am legat numele vor face parte din programul de guvernare", a spus Meleşcanu.

Liberalul a spus că măsura fiscală a cotei unice nu este singura condiţie a liberalilor, dar "dă o idee care va fii criteriul pentru PNL" la formarea unei noi coaliţii de guvernare.

Într-o emisiune difuzată duminică, de BBC Romania, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că, după alegerile parlamentare, PNL va forma o majoritate parlamentară cu "oameni care să aibă aceeaşi filosofie fiscală ca PNL".

"La cum simt eu apele în partid, PSD va susţine mai mult ca sigur cota unică", a declarat liderul social-democrat Viorel Hrebenciuc, prezenta la aceeaşi emisiune. Hrebenciuc a ţinut să precizeze că schimbarea punctului de vedere al PSD, care s-a opus în 2004 acestui tip de taxă, se datorează faptului că partidul pe care îl reprezintă "nu-şi permite să fie împotriva oamenilor de afaceri". "Când am zis oamenii de afaceri m-am referit la patronate care au ca salariaţi oamenii noştri de stânga, la aceştia m-am referit. Dar, încă o dată vă spun, politica de stânga-dreapta nu se defineşte numai în funcţie de cota unică", a explicat Hrebenciuc.

(13:05)

Ne puteți urmări și pe Google News