Meleșcanu, despre legile Justiției: „Avem nevoie să știm TOT”

Meleșcanu, despre legile Justiției: „Avem nevoie să știm TOT”

Teodor Meleșcanu, Ministrul Afacerilor Externe, crede că îngrijorările legate de modificarea legilor Justiției în Parlament trebuie exprimate "concret" pentru a se putea reacționa la asemenea preocupări.

„N-am de ce să fiu îngrijorat. Dezbaterea din Parlament și propunerile care s-au făcut se petrec în cadrul unui proces de consultare cu toate organismele internaționale, în special Comisia Europeană și Comisia de la Veneția, și în cazul în care apar probleme, eu sunt convins că se vor da explicațiile necesare (...).

Foarte multă lume urmărește cu interes dezbaterea. E o dezbatere transparentă, fiecare are dreptul să-și susțină opțiunile (...). Ceea ce pentru mine ar fi important este ca toți cei care au îngrijorare să ne spună și concret despre ce îngrijorare este vorba și cum se reflectă în proiectele de legi respective pentru a putea, într-adevăr, să reacționăm la asemenea preocupări”, a declarat Meleșcanu, joi, la Parlament conform Agerpres. 

În același timp, Meleșcanu avertizează că o dată cu avizul Comisiei de la Veneția, acesta va fi discutat și a menționat că nu a fost contactat de niciun ambasador în legătură cu aceste legi. Referindu-se la criticile ministrului pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, la adresa ambasadorului Canadei, Meleșcanu a spus: „Așa cum ambasadorul are dreptul să-și exprime opiniile, așa și reprezentanții Guvernului au dreptul să-și exprime și ei opiniile lor, nu văd probleme”.

Întrebat dacă se fac eforturi pentru o mai bună informare a reprezentanților externi, Meleșcanu a arătat: "Da, asta e o problemă care, într-adevăr, necesită o ameliorare foarte rapidă a discuțiilor publice și a contactelor cu alte oficii. Măsuri nu se iau, ele fac parte din politica noastră, stăm de vorbă cu ambasadorii, ne întâlnim zilnic, săptămânal și întotdeauna, dacă sunt probleme, răspundem cu mare deschidere la ceea ce se solicită".