Mega–consiliul care îi face lui Trump legătura cu Dumnezeu

Mega–consiliul care îi face lui Trump legătura cu Dumnezeu

Nici un alt președinte al Statelor Unite nu a avut un număr atât de mare de consilieri religioși ca Donald Trump. Așa se explică excepționala priză pe care o are la americanii de rând

Pastorul Robert Jeffres declara în august: „Dumnezeu i-a dat lui Trump puterea de a-l elimina pe Kim Jong-un”. După atacul terorist de la Las Vegas, pastorul Paula White califica măcelul drept „pur malefic” și amintea că „Dumnezeu este aproape de cei cu inimile zdrobite”. Expresii scoase cuvânt cu cuvânt dintr-un discurs al lui Trump. Nimic de mirare, de vreme ce atât Jeffres cât și White fac parte din Consiliul Evanghelic Consultativ al președintelui. Paula White este considerată chiar principala consilieră a lui Trump pe probleme spirituale.

Pe linia lui Reagan

În total, Evangelical Advisory Board numără 24 de consilieri. Nu toți sunt pastori. Personalități politice, precum fosta candidată în alegerile primare republicane Michele Marie Bachamnn, scriitori sau avocați îl înconjoară pe Trump. O imagine cu președintele Trump rugându- se alături de o parte din consilieri în Biroul Oval făcea în vară furori pe rețelele sociale.

Nu este o noutate ca un președinte american să își angajeze consilieri spirituali. Inclusiv democrați ca Obama au făcut-o. Dar nici un alt președinte nu a avut un număr atât de mare de consilieri. Istoricul Corentin Sellin, citat de Le Figaro, spune că Trump se înscrie în linia lui Ronald Reagan: „În timpul celor opt ani ai săi la Casa Albă, Regan a avut foarte mulți consilieri spirituali, care să-l ajute să facă o politică călăuzită de Dumnezeu (...) Cu Reagan s-a refăcut legătura dintre religie și politică. De atunci, influența evangheliștilor pe scena politică nu a încetat să crească.”

Nucleul conservator dur

Sellin afirmă că toți aceștia sunt „mari personalități ale evanghelismului alb conservator”. Cu toții se poziționează categoric împotriva avorturilor sau a căsătoriilor între persoane de același sex. Înainte de a se lansa în politică, Michele Bachmann și soțul ei întemeiaseră o clinică pentru tratarea homosexualității.

Acest consiliu religios este pur informal. „Nimeni nu știe de altfel foarte bine când se reunește”, spune istoricul. Oricare dintre consilieri poate fi solicitat de președinte pe diverse subiecte, ca de pildă „cum să reacționeze la diverse atentate”. Însă declarațiile lui Jeffres despre Coreea de Nord arată că Trump poate apela la Consiliul Religios și în chestiuni diplomatice.

O afacere binecuvântată

Jumătate dintre membrii Evangelical Advisory Board sunt pastori. Câțiva sunt „teleevagheliști”, animând emisiuni de televiziune și predicând în așa-zisele „megachurches”, biserici unde pot intra mii de credincioși. Toate aceste personalități sunt și oameni de afaceri. „Și, deci, din punct de vedere comercial, a fi la Casa Albă este un mod de a crește vânzările”, explică istoricul. „Pe de altă parte, este o garanție de a avea acces direct la puterea centrală și posibilitatea de a influența deciziile lui Donald Trump.”

Astfel, atât președintele cât și consilierii săi religioși au de câștigat. Pe 20 noiembrie de pildă, Donald Trump a făcut publicitate pe Twitter ultimei cărți a consilierului său, Robert Jeffres. „Un om minunat”, l-a descris cu acea ocazie Trump pe consilierul său.

Unii dintre cei care gravitează astăzi în această galaxie evanghelistă în jurul președintelui s-au arătat reticenți față de Trump în campania electorală. Unul dintre ei, Tony Suarez, era chiar convins că Trump nu va putea câștiga niciodată. Însă, potrivit istoricului francez, Trump vrea să arate că întreaga comunitate evanghelistă, în toată diversitatea ei, este alături de el.

Mai există însă și accidente de parcurs: până pe 15 august, consiliul lui Trump număra 25 de persoane. Alphonse R. Bernard și-a anunțat demisia „din cauza unui conflict profund de valori între el și administrație”.

„Sunt de partea voastră”

Trump a creat Evangelical Advisory Board în mai 2016, când era pe punctul de a câștiga alegerile primare republicane, cu puțin timp înainte de o întâlnire programată cu șefii evangheliști republicani. Aceștia doreau să îi testeze candidatului valorile creștine. Deși făcea tandem cu Mike Pence, de credință evanghelică, Trump era presbiterian, trecuse prin trei divorțuri, apăruse pe coperta Playboy și cochetase cu democrații. „Înconjurându- se de aceste figuri, Trump dorea să se credibilizeze”, explică Sellin. „Un mod de a transmite Dreptei: sunt de partea voastră.” Manevra a funcționat: 81% dintre evangheliști au votat pentru Donald Trump la alegerile prezidențiale.

„Îl vrem pe Dumnezeu!” 

Aflat în Polonia, în luna iulie, Donald Trump a ținut un discurs memorabil, care a electrizat mulțimea, făcând apel la credință, tradiție, iubire de patrie. Trump a amintit de ziua de 2 iunie 1979, când un milion de polonezi s-au strâns în Piața Victoriei pentru prima mesă cu Papa Ioan Paul II și au strigat cu toții într-o voce „Îl vrem pe Dumnezeu”, deși se aflau încă sub ocupație comunistă. „Stând astăzi în fața acestei mulțimi incredibile, a acestei nații credincioase, încă putem auzi ecourile acelor voci prin istorie. Mesajul lor este la fel de real astăzi. Oamenii din Polonia, oamenii din America, oamenii din Europa încă strigă «Îl vrem pe Dumnezeu »”, a spus Trump în uralele mulțimii. „Așadar, împreună să luptăm ca polonezii pentru familie, pentru libertate, pentru țară și pentru Dumnezeu”.

Ne puteți urmări și pe Google News