O serie de medici cunoscuți opiniei publice i-au solicitat președintelui renunțarea la restricții și la terorizarea populației de către autorități.
Câteva zeci de medici au lansat o scrisoare deschisă președintelui Iohannis, în care îi solicită ”încetarea politicii de perpetuare a stării în care se află România de un an încoace şi revenirea la starea de normalitate”. Specialiștii califică drept greşită strategia autorităților de combatere a pandemiei.
Dr. Ioan Cordoș: ”Aceste restricții dure nu au sens"
Reputatul dr. Ioan Cordoș a făcut precizări vineri, în direct la Antena 3, despre acest demers: „Va trebui să ne obișnuim să trăim cu acest virus, însă nu și cu restricțiile. Când nu se purta mască aveam 200 de cazuri pe zi, vă mai aduceți aminte. Acum că purtăm mască până și în parc, am ajuns la 6.000 de noi cazuri zilnic. Ce facem, purtăm masca până se înnegrește sau o aruncăm la gunoi? Aceste restricții nu au sens", a declarat specialistul de la Institutul Marius Nasta din Capitală. Acesta a recunoscut totuși că el personal poartă mască și respectă deciziile oficialilor.
Printre semnatarii scrisorii deschise se numără medici de prestigiu precum Damian Baciu, medic pediatru, specialist în vaccinologie, Ioan Cordoş, medic primar de chirurgie toracică, Camelia Smicală, medic specialist medicină de urgenţă, Aurel Băcean, medic primar neurochirurg, medic primar oftalmolog, Adrian Cacovean, medic primar de chirurgie cardiovasculară, Galina David, medic dentist, dar și medici cunoscuți de la televizor ca Monica Pop sau Adina Alberts.
”Ați initiat, tolerat şi încurajat o strategie greşită, care este împotriva românilor”
”În ultimele 12 luni, din postura de giranţi politici, aţi initiat, tolerat şi încurajat o strategie greşită, care este împotriva românilor. Aţi încălcat Constituţia României, legile şi convenţiile internaţionale privind drepturile pacienţilor (Convenţia de la Oviedo) pentru o viroză care are morbiditate şi mortalitate asemănătoare cu ale unei gripe sezoniere.
Noi, medicii cu ştiinţă de carte şi conştiinţă, uniţi în convingeri şi adevăr, vă atragem atenţia că măsurile pe care le-aţi luat sunt fie absurde, fie ineficiente, fie fără logică din punct de vedere ştiinţific. În acest sens, vă solicităm ca, de îndată, să:
1.Încetaţi cu obligativitatea purtării măştilor, mai cu seamă în aer liber. (…) Încetaţi să ne obligaţi copiii să poarte măşti la şcoală! Este nociv, este inuman, este degradant, este fără rost!
2. Încetaţi cu monitorizarea temperaturii la intrarea în magazine sau în alte instituţii!
Determinarea temperaturii şi triajul epidemiologic pe care îl fac “medicii-agenţi de pază” este un act medical care ar trebui să fie efectuat (conform legislaţiei româneşti, dar şi mondiale, în materie) numai de personal calificat. Monitorizarea temperaturii corpului nu este doar ilegală, efectuată în condiţii improprii şi cu instrumente neadecvate, ci şi total ineficientă, întrucât febra nu este un simptom specific numai infecţiei cu SARS-Cov2.
3. Încetaţi cu interdicţiile de circulaţie! Interzicerea circulaţiei cetăţenilor în anumite intervale de timp nu are nicio logică din punct de vedere epidemiologic.
Prin măsurile restrictive, aţi decredibilizat Poliţia si Jandarmeria. I-ati transformat pe politisti si jandarmi în infractori, impunându-le să aplice nişte acte administrative care încalcă flagrant Constituţia şi legile ţării!
4. Încetaţi cu promovarea vaccinurilor anti-Covid!
Legislaţiile românească, dar şi cea europeană, interzic reclama la medicamente. Vaccinarea este un act medical. Niciun act medical nu poate fi făcut sub constrângere sau presiune! Serurile utilizate în acest moment în România sunt de fapt terapii genice experimentale, aflate în fază de testare până în 2023, iar administrarea lor în condiţiile în care populaţia nu este informată corect şi complet, reprezintă un malpraxis grosolan, o crimă cu premeditare la adresa românilor. (…)
7. Încetaţi cu manipularea statisticilor medicale şi cu obligarea medicilor să falsifice certificatele de deces!
Oameni care au murit de patologii diverse au fost declaraţi morţi de Covid. Mai mult decât atât, aţi închis spitalele, interzicând accesul românilor la servicile medicale. Bolnavi cu patologii cronice au decedat pentru că nu a mai avut cine să îi trateze sau opereze, în timp ce secţii întregi, spitale întregi chiar, stăteau goale, sub pretextul ca se vor aglomera, din cauza unei false pandemii (…)
11. Nu mai terorizaţi populaţia, nu mai induceţi psihoze, nu mai manipulati datele statistice! Încetaţi cu stările de urgenţă/alertă motivate prin aşa-zisa „pandemie”! Ea nu există, mai cu seamă atât timp cât nu a fost declarată printr-un act oficial!”
Varianta integrală a scrisorii deschise poate fi citită la acest link