Medicii de familie au răbufnit împotriva guvernului. „Ne-ați lăsat de izbeliște”
- Lucian Ionescu
- 25 octombrie 2020, 08:05
După ce Guvernul i-a obligat pe medicii de familie să monitorizeze pacienţii cu COVID-19, aceștia și-au exprimat revolta.
Potrivit măsurilor luate de Guvern, medicii de familie sunt obligați să monitorizeze pacienții asimptomatici sau cu simptome ușoare, ei urmând să deconteze câte 105 lei pe caz. Doctorița Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care denunţă lipsa procedurilor, a indicaţiilor terapeutice, a materialelor sanitare necesare.
Nemulțumirile medicilor de familie
„E ora zero. Am reușit să trec în soft teleconsultațiile de azi, nu chiar toate, dar nu mai pot, sunt obosită.
Mai aștept un telefon să văd dacă o gâzuță vaccinată astăzi mai face febră sau a adormit...
Am vorbit la telefon, pe mesagerie și pe mail cu câțiva pacienți, am carantinat alți câțiva, despre care am aflat că sunt contacții unui fluturaș de numai o lună pe care l-am trimis azi-noapte la spital cu febră. Am scris mail la DSP, fiindcă la telefon nu a răspuns nimeni, probabil nu au gardă.
Acum mă uit cu infinit dispreț la ordonanța publicată astăzi în MO pentru care m-au tot sunat jurnaliștii ieri și astăzi. Câteva rânduri din ordonanță reprezintă chintesența relației noastre de 20 de ani cu casele de asigurări: același dispreț, aceeași derâdere a ideii de parteneriat, indiferent de partidul aflat la putere.
Ce aștepta o țară întreagă cu sufletul la gură ? Clarificări despre monitorizarea pacienților, expresia nesfârșitei griji a statului pentru bolnavii săi plătitori de taxe.
Ce a căpătat țara?
Un document prin de erori, născut în trei săptămâni, după declarații aiurite, prin care statul se spală pe mâini de o parte din bolnavi care sunt lăsați să se descurce cum o vrea imunitatea lor, îndesați cu suplimentele care zburdă în reclamele la televizor.
Ce aștepta medicul de familie? Clarificări ale declarațiilor aiuritoare pe care le aude de trei săptămâni încoace, limpezirea traseului pacientului, actualizarea protocolului terapeutic în Covid 19 (ca toată lumea vuiește, toate studiile s-au scuturat de hidroxiclorochină, lopinavir, remdesivir și caută în disperare leacul în vitamine, până și Cochrane le-a spus, o mulțime de specialiști spun ce e de făcut dar batman batman...), simplificare, debirocratizare, ca să câștigăm din timpul dedicat harțoagelor pentru a ne putea vedea și asculta pacienții...
Ce a primit medicul de familie?
Nimic nou, același limbaj de stăpân de sclavi, în disprețul legii și al unei relații contractuale firești. Nu au fost în stare să pună stavilă demisiilor din spitale, fugii epidemiologilor din direcția sanitară cea mai mare din tara asta, băgatului sub masă al multora din sistem, dar când vine vorba de medicii de familie, contractarea monitorizării pacienților devine OBLIGATORIE și se însoțește de SANCȚIUNI!
Adică nu am plecat nicăieri, am ținut în cârcă tot sistemul, am avut grijă de pacienți, înghițind umilințe și înjumătățiri de facturi, doar ca să stăm lângă pacientii noștri și acum ne amenințați că dacă nu ii monitorizam ne tăiați fondurile?
Nu protocoale, nu tratamente, nu algoritmi de diagnostic, nu ghiduri, ne-am tradus singuri, ne-am instruit singuri, ne-am făcut rost singuri de spirt, clor și măști cu 7 lei bucata, după ce ați vrut să ni le vindeți prin Unifarm la de zece ori prețul, scanăm disperați zilnic internetul după informații, ne-ați lăsat de izbeliște pe noi și pe copiii noștri înfipți în online ca să vă țineți alegerile și ordinile de zi, ne-ați ocolit cu stimulentul de risc până a venit iarna și acum ne dați sancțiuni dacă nu ne monitorizăm pacienții, mai îngroziți să intre în sistemul de sănătate sau că rămân fără concedii, decât de boala în sine?
Și apoi așteptați voturi?
Sau și mai rău, respect?!", scrie Sanda Alexiu pe Facebook.