În ciuda unor semne palide de relaxare, societățile lumii rămân încă supuse unor restricții severe, luate în numele combaterii COVID-19.

Însă tot mai multe voci își exprimă îngrijorarea că efectele izolării și restricțiilor ar putea face mai mult rău decât bine sănătății publice. Nemaivorbind de efectele dezastruoase asupra economiei.

Pe 15 mai, în lume erau anunțate peste 4,5 milioane de cazuri de COVID-19, cu peste 306.000 de morți și 1,7 milioane de vindecați.

În Statele Unite mai ales, dar și în alte țări occidentale, marea majoritate a deceselor au survenit în azilurile de bătrâni și în casele de sănătate. Tot mai multe dovezi arată că numărul persoanelor infectate cu coromavirus și care s-au vindecat este mai mare decât arată statisticile oficiale.

Ca răspuns la pandemie, majoritatea țărilor au impus o limitare strictă a activităților „ne-esențiale”, inclusiv suspendarea procedurilor medicale considerat „ne-urgente”.

În consecință, sute de mii de locuri de muncă au fost pierdute și s-a înregistrat un declin dramatic al numărului persoanelor care solicită și primesc îngrijiri sanitare, pentru toate suferințele, de la cancer la boli de inimă, scrie LifeSiteNews.

Acum, îngrijorarea vizează starea de sănătate și numărul de victime ale maladiilor psihice provocate de izolare.

Potrivit unei compilații de informații realizate de site-ul Just Facts, mai multe studii recente au revelat un număr de semnale de alarmă.

De pildă, între o treime și jumătate dintre persoanele adulte americane s-au plâns că anxietatea legată de COVID-19 le supune la grea încercare sănătatea mentală în diferite moduri, de la teama de a-i pierde pe cei dragi la frustrarea de a-și pierde locul de muncă, fără a avea vreo vină.

Just Facts citează și studii care afirmă că asemenea tulburări mentale pot fi mortale.

De exemplu, un articol din prestigioasa publicație științifică Lancet, din 2004, constata „nu numai că stresul și depresia duc la alterarea răspunsului imunitar și pot favoriza apariția și dezvoltarea anumitor tipuri de cancer”, dar și că „lipsa interacțiunilor sociale” – precum cea impusă de „distanțarea socială” și izolarea familială – poate fi un factor favorizant.

„Izolarea, frica, incertitudinea, tulburările economice – toate produc sau pot produce o depresie psihică”, recunoștea săptămâna aceasta Devora Kestel, directoarea departamentului de sănătate mentală a Organizației Mondiale a Sănătății, într-un raport adresat ONU.

Dr. Rick Fritzgibbons, psihiatru și director al Institute for Marital Healing din Philadelphia, este de acord cu această apreciere. Prezent la o emisiune la Relevant Radio, miercuri, el a arătat că redeschiderea economiei cât mai rapid posibil este esențială pentru a reduce amenințarea la adresa sănătății mentale.

„Recomandarea mea este punerea în aplicare a protocolului turc, care a permis persoanelor adulte să muncească și să fie proyejate împotriva morbidității și mortalității COVID, grație utilizării HCQ (hidroxiclorochină), care protejează plămânii etc., și a unui antiviral japonez (favipiravir), dacă HCQ nu este eficientă”, a explicat el.

Abordarea sanitară a Turciei este mult mai puțin restrictivă decât cea din Statele Unite sau din Europa Occidentală. Ea nu a impus închiderea generală decât la sfârșiturile de săptămână, iar în timpul săptămânii nu interzicea decât celor de sub 20 de ani și peste 65 de ani să părăsească domiciliile.

„Medicii prescriu hidroxiclorochină tuturor persoanelor testate pozitiv cu coronavirus”, a explicat dr. Sema Turan, membru în comitetul consultativ pentru coronavirus de pe lângă guvernul turc.

Împreună, HCQ și favipiravir par „să întârzie sau să elimine necesitatea tratamentelor intensive pentru pacienți”, a adăugat Turan.

Un număr tot mai mare de experți medicali susțin și că, dat fiind că persoanele vârstnice și cele imuno-depresive sunt cele mai afectate de COVID-19, iar tinerii sunt supuși unor riscuri mai mici, decidenții ar trebui să adopte o strategie mai strictă de protejare a grupurilor de bătrâni, permițând restului societății să își reia viața normală.

„Dacă ne concentrăm pe persoanele vârstnice, vom avea o mortalitate probabil nu mai mare de 1%”, a explicat dr. Donald Yealy, șeful catedrei de medicină de urgență de la Centrul Medical al Universității Pittsburgh.