McDonald’s în România: Peste 350 milioane de porţii de cartofi prajiţi vândute în 20 de ani
- Dinu Boboc
- 17 iunie 2015, 12:54
McDonald’s aniversează 20 de ani de la deschiderea primului restaurant în România, McDonald’s Unirii. Cu 700 de milioane de lei investiţi în cei 20 de ani şi o echipă de peste 4000 de angajaţi, McDonald’s rămâne locul preferat de întânire al românilor.
La restaurantele McDonald’s din România se strâng zilnic peste 150.000 de oameni, potrivit oficialilor companiei. Încă din prima zi, o echipă de 260 de persoane a servit un număr impresionant de 15.300 de clienți în prima unitate deschisă în ţara noastră, stabilind un record istoric de vânzări la nivel european. Astfel, McDonald’s Unirii rămâne și astăzi unul dintre cele mai de succes restaurante din România.
“Angajamentul nostru a fost de la început pe termen lung și ne mândrim că în 20 de ani am ajuns să facem zilnic parte din viața a 150.000 de români. Suntem unul dintre primii și principalii susținători ai dezvoltării economiei locale, iar în cei 20 de ani am investit peste 700 de milioane lei și am contribuit constant la dezvoltarea mediului de afaceri prin intermediul celor 300 de parteneri locali care sunt de asemenea lideri în domeniul lor. Suntem pregătiți pentru următorii 20 de ani și suntem încrezători că vor fi cel puțin la fel de buni”, a declarat Daniel Boaje, Director General McDonald’s România.
În 2015, numărul de vizite în restaurantele McDonald’s a crescut cu 7%, peste 4,5 de milioane de clienți fiind serviți lunar în unul dintre cele 67 de restaurante ale companiei. Totodată, rezultatele financiare se află pe un trend ascendent, cifra de afaceri a crescut cu 4,8 % față de anul trecut, precum și profitul cu 28 % față de 2013.
“Ne dorim mereu să le oferim clienților noștri produse noi, gusturi noi și suntem atenți constant la dorințele lor și la trendurile de pe piață. Tocmai din acest motiv, doar în anul 2014 am introdus aproape 20 de produse noi în meniu. Mai mult decât atât, ne-am concentrat pe dezvoltarea ofertei de mic dejun, pe crearea unor deserturi noi sau pe oferirea unor alternative perfecte pentru vară, alături de un chef celebru – Nicolai Tand. În continuare, produsele iconice rămân la fel de iubite și în România: În 20 de ani am vândut peste de 55 de milioane de burgeri Big Mac și 350 de milioane de porții de cartofi”, a completat Daniel Boaje.