Ne plângem că viaţa între extreme ne copleşeşte. Dar suntem la fel. Nu ne pasă. Băgăm volum şi-i înjurăm pe ceilalţi. Şi-i respectăm doar pe cei care au maşini mai mari ca noi.
Greu de crezut, nu? Săptămâna trecută, hainele de piele s-au amestecat cu uniformele. Zeci de motociclişti s-au încolonat sâmbătă, 12 iulie, alături de poliţişti, pentru o pledoarie pe două roţi în favoarea vieţii. Marşul de pe DN 1, organizat pe ruta Bucureşti-Ploieşti- Sinaia-Braşov, a însemnat încă un efort de a le explica, în primul rând conducătorilor auto, că primul pas spre o societate normală este respectul faţă de ceilalţi. Inclusiv în trafic.
În ultimele şase luni, Bucureştiul a fost un adevărat teatru de luptă. Pe şoselele Capitalei au avut loc 500 de accidente în care au fost implicate vehicule pe două roţi. Bilanţul războiului civil este teribil: şase morţi, 150 de răniţi grav, alţi 494 de oameni răniţi uşor. Cele mai multe dintre aceste accidente nu s-au produs din vina posesorilor de scutere şi motociclete (şoferii au, în peste 50 la sută din cazuri, responsabilitatea incidentelor), dar aceştia au reprezentat principalele victime.
„Condusul este o plăcere, accidentele nu au ce căuta în trafic!“. Aceasta a fost ideea pe care motocicliştii şi poliţiştii au încercat, săptămâna trecută, s-o transmită celorlalţi participanţi la trafic. Pentru că-i lipseşte stridenţa, mesajul nu e spectaculos. Şi care, tocmai de aceea, e fundamental şi vital. Ne plângem că viaţa între extreme, muzica bubuită, viteza nebunească, ţipetele, mizeria şi nepăsarea ne copleşesc. Dar suntem la fel. Nu ne pasă de ceilalţi. Băgăm volum, „să bubuie boxele“. Şi-i înjurăm pe ceilalţi. De nevoie, le facem loc celor care au maşini mai mari ca noi. „Regii“ sunt, bineînţeles, şoferii de autobuz şi TIR. Lor n-avem ce să le facem, aşa că stăm cuminţi. La polul opus, bicicliştii. Şi pietonii. Şi - din nou - motocicliştii. „Dă-i în mă-sa, să se ferească! Mie-mi pot zgâria maşina, dar ei o mierlesc, aşa că să se dea la o parte!“. Uitând că, în spatele căştii celui pe care-l dispreţuim, poate fi o figură cunoscută. Iar mâine, când ne vom fi săturat de aglomeraţie, am putea fi chiar noi.
Recomandările noastre
