Oamenii de știință au criticat noile reguli luate în Marea Britanie ca prevenție pentru răspândirea coronavirusului. „Nu are niciun sens” să apelezi la asemenea reguli”, spun specialiștii. În aceste condiții, este de așteptat un dezastru turisitic la nivel național.

Guvernul britanic a anunțat introducerea unei perioade de carantină de 14 zile pentru călătorii sosiți în Regatul Unit începând cu data de 8 iunie, pentru a controla răspândirea Coronavirus. Măsura a fost criticată atât în Insulă  cât și în celelalte țări din Europa.

Toți pasagerii care sosesc în Marea Britanie vor fi obligați să completeze un formular de localizare, astfel încât să poată fi contactați dacă aceștia sau cineva cu care au fost în contact, se îmbolnăvește.

Încălcarea autoizolării ar putea fi pedepsită cu o amendă de 1000 de lire sterline în Anglia sau cu urmărirea penală și cu amendă nelimitată. Autoritățile vor efectua controale la frontieră și pot refuza intrarea oricărui cetățean străin care refuză respectarea reglementărilor și nu este rezident în Marea Britanie. Nerespectarea formularului de localizare va fi pedepsită printr-o amendă de 100 de lire sterline.

„Să bagi în carantină persoanele care vin din străinătate este o idee foarte bun, dar atunci când există un risc ridicat de infecție. Sunt, probabil, câteva cazuri, iar beneficiul măsurilor luate este nesemnificativ”, a spus profesorul Mark Woolhouse de la Universitatea din Edinburgh, criticând măsurile luate de Guvernul britanic, conform The Sun.

Din punct de vedere politic, măsurile sunt extrem de nepopulare. O problemă este legată de faptul că britanicii care ar pleca în vacanță peste granție ar trebui să își ia două săptămâni în plus de concediu, pentru ca la întoarcere să stea în carantină 14 zile. Marii jucători de pe piața turismului britanic au tras un semnal de alarmă și au avertizat că va urma un dezastru în condițiile în care toți turiștii vor ocoli Insula.