Măsură fără PRECEDENT la ANAF. Intră în vigoare de la 1 februarie

Măsură fără PRECEDENT la ANAF. Intră în vigoare de la 1 februarie

Mihaela Triculescu, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscala, a aprobat ordinul prin care se va simplifica procedura de înregistrare în scopuri de TVA. Prin acest ordin ANAF întenţionează să acorde posibilitatea persoanelor impozabile să obţină codul de TVA în aceeaşi zi cu depunerea solicitării, Astfelse va elimina procedura de audiere

În vederea obţinerii rapide a codului de TVA, declaraţia pe proprie răspundere se va transmite exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, potrivit agerpres.ro

Noua procedură stabileşte modelul şi conţinutul formularului "Declaraţie pe proprie răspundere pentru înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal".

Acurateţea datelor înscrise în declaraţia pe proprie răspundere va fi verificată de către ANAF după aprobarea deciziei de înregistrare în scopuri de TVA, în termen de 15 zile de la data depunerii solicitării.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul Finanţelor Publice, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, urmăreşte creşterea conformării voluntare şi combaterea evaziunii fiscale, concomitent cu eficientizarea activităţii administrative, inclusiv prin asigurarea unui program de cooperare şi consultare cu mediul de afaceri în vederea identificării problemelor şi soluţiilor viabile, potrivit comunicatului.