Social
INEDIT. Mărturisiri neștiute ale lui Freud: dorea să cunoască România și era nemulțumit că trăia printre isterici! | VIDEO
În ziua de 6 mai 1856, la Freiburg, în Moravia de Est, care pe atunci aparţinea Imperiului Austro-Ungar se năștea Sigmund Freud - cel supranumit mai târziu ”părintele psihanalizei”.
O personalitate încă ”la modă” atât la vremea sa, cât și astăzi, când continuă să iște controverse. Dacă este să răscolim mărturiile timpului ies la iveală lucruri pe care nu le-am fi știut niciodată. Cum ar fi un interviu inedit publicat de către ”Ilustrațiunea Română” (supliment al ziarului “Universul”), în numărul său din din 13 martie 1935, chiar cu celebrul Freud. Interviul intitulat ”De vorbă cu profesorul Freud” este semnat cu misterioasa inițială ”G”, și îl reproducem integral în cele ce urmează.
Pe o stradă modestă
”Omul care a revoluționat știința, religia și arta mondială, dezvoltând-cu dreptate sau fără – o latură ciudată a animalului-om, locuiește în Viena, de ani de zile, într-o casă destul de modestă, într-un cartier comercial și sărăcăcios. Alături de poarta modestă a savantului se etalează în litere de aur firmele unei măcelării și ale unui negustor de pânzeturi...Berggosse, strada unde locuiește Freud, e o uliță în pantă din cartierele lipsite de eleganță ale strălucitoarei Viene. E o stradă de poeți sau o stradă de robi. E o stradă care peste câțiva ani va purta o marmoră comemorativă: Aici a locuit savantul Sigmund Freud...
Freud m-a primit în grădina lui mică de câțiva metri pătrați, unde, așezat comod într-un rocking-chair, cetea un volum gros, ănvelit cu hârtie albastră. Patriarhul psihoanalizei e un bătrân simpatic, încă vioi, deși a atins respectabila vârstă de 79 de ani. Sub bărbuța lui albă apare o gură cărnoasă și tânără, senzuală, care justifică teoria sa de libido. Cu toate că îmi cunoștea calitatea de gazetar, mă primi cu bunăvoință.
Psihanalistul se plânge
Vizita dumitale îmi e de mare folos- îmi mărturisește bătrânul savant. D-ta nu ești nici pacient, nici coleg , nici discipol, nici savant, nici rudă! Tot anul trăiesc isterici și obsedați, care mi se spovedesc, arătându-mi toată murdăria din sufletul lor, și printre medici care mă invidiază când nu mă dușmănesc. De discipolii mei nici nu mai vorbesc. Unii sunt papagali în stadiu cronic, iar alții schismatici ambițioși, gata să-și schimbe credințele ca și cămașa, ca să ajungă mai repede celebri. Profesorul Freud era tocmai într-unul din momentele sale de bună dispoziție, și forfeca cu o ironie specifică tot ce-i cădea sub mână. În mica grădină ascunsă între zidurile caselor din Berggasse se lăsase o răcoare umedă, prevestitoare a serii.
-Cunoști ceva despre psihoanaliză?, mă întreabă profesorul. –Da, am cetit cărțile comentatorilor dvs. români și francezi, așa că sunt la curent cu opera dvs. –În cariera mea există un mare semn de întrebare. De ce am devenit un savant, când în realitate m-a pasionat dintotdeauna literatura? Raspund: e o necesitate și nicidecum o vocațiune. Din tinerețe eroul meu a fost Goethe. Voiam să ajung și eu ca el. Din nefericire nu am putut, nu din lipsă de voință, ci dintr-un ciudat sentiment de pudoare. – Cum ați ajuns la psihoanaliză?. – Primele studii le-am făcut asupra propriei mele persoane. Sub influența lui Goethe m-am apucat de studiul științelor naturii. Cu toate acestea, temperamentul mi-a rămasla fel de romantic: în anul 1884, voind să-mi revăd cu câteva zile mai devreme logodnica, care era plecată să își facă vilegiatura în Tirol, am dat peste cap o lucrare asupra plantei Coca și câțiva...prieteni, mi-au răpit gloria și profitul de a descoperi cocaina ca anestezic.
Experiențe asupra pușcăriașilor
- În Goethe am găsit primul indiciu al științei mele. Știi desigur că Werther a fost scris ca să se elibereze de o durere sentimentală ce îl ucidea. În domeniul atât de fragil al sufletului omenesc, trebuie să ai mâini de poet ca să operezi. Am încercat remediul Werther asupra câtorva obsedați. Leacul a reușit de minune. Mai apoi, în calitate de medic-legist, am făcut experiențe extrem de interesante asupra pușcăriașilor. Din lapsusuri am format uneori adevărate mărturisiri edificatoare. A urmat imediat un studiu îndelungat asupra celor doi băieți ai mei, de unde am dedus teoria lui libido. Nu-i nimic căutat. Am găsit totul pe bază de experiență și nu pe bază de imaginație, cum au afirmat dușmanii mei. De altfel, nu am aruncat mai mult decât o sămânță în vastul domeniu al științei sufletului și instinctelor. Urmașii mei au făcut sau vor mai face încă restul... În mica grădină în care zgomotele orașului veneau sugrumate, ca dintr-o altă lume, se făcuse demult întuneric. Discuția porni pe alte căi. Am vorbit despre România, pe care dorea să o cunoască, de vienezi și de Kayserling. Apoi, obosit, profesorul a plecat să se repauzeze în cabinetul său de lucru”... <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/sj2JFI4BsRQ" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Recomandările noastre
