Când a început totul, nu ştie nici măcar el. Cum a început… alături de „tovarăşi adevăraţi”. Acum, singurele adevăruri care i-au rămas sunt durerea fizică intensă, sentimentul repetabil al eşecului şi, mai presus de toate acestea, dragostea necondiţionată a surorii lui.

A atins de două ori himera renunţării, însă a aflat că nu este atât de simplu pe cât pare. Tentaţiile sunt la tot pasul, iar pofta este prea mare, încât voinţa, oricât de puternică, devine neglijabilă. Povestea lui S. nu este nici unică, nici nouă, dar ilustrează, cu siguranţă, povestea dependentului de stupefiante. A dat de bănuit abia când a început să-şi facă o regulă din a dispărea de acasă în fiecare zi, la aceeaşi oră.   „Nu conta cum era vremea, nu avea importanţă că doarme sau are treburi importante de rezolvat. În momentul în care era sunat, ieşea pe uşă fără să îi pese de nimic”, îşi aminteşte sora lui, cu lacrimi în ochi, la mai bine de un an de când a descoperit că fratele ei nu era doar liceanul rebel, avid de independenţă, ci robul „morţii albe”.

Despre drog – heroină – ca „moarte albă” se vorbeşte de multe ori aprioric. În realitate, am aflat că substanţa aducătoare de plăceri, putere şi alte sentimente extreme trebuie să fie mai degrabă maronie. Heroina nu se consumă în stare pură, pentru că ucide pe loc. Însă, nici în combinaţie cu alte substanţe nu este sigură.   „Un cunoscut al meu a murit pentru că a luat doze amestecate cu arsenic. La scurt timp după ce a prizat, i-au ars organele interne. Părinţii au aflat abia la morga că fiul lor se droga”, povesteşte S.   “Moartea albă” are răbdare

Etapele dependenţei sunt puţine şi vijelioase. Se porneşte de la o doză ocazională şi se sfârşeşte prin suprimarea individualităţii. Şi, dacă nu moare drogat, toxicomanul este cu siguranţă predispus să contracteze boli grave. “Când am încercat la seringă, am folosit una singură cu toţii”, îşi aminteşte S. “Pe unii tovarăşi ştiam cum îi cheamă. Pe alţii nu îi văzusem în viaţa mea”.   El a scăpat. Analizele ulterioare au arătat că nu are niciuna dintre bolile care pot să apară în astfel de situaţii.   Psihologul liceului, primul pas spre vindecare

Înainte de sora lui, a fost psihologul liceului unde învăţa. Când a văzut că situaţia scapă de sub control, prietena lui S. a mers la cabinetul de consiliere din şcoală. Pentru că tânărul a refuzat să-şi implice familia, medicul, împreună cu prietena acestuia au hotărât că, oricât ar fi de neplăcut şi oricare ar fi fost consecinţele din partea lui S., problema trebuia adusă la cunoştinţa rudelor.   Cu mama era mai greu. Trecuse recent prin trauma unui divorţ şi acum se lupta pentru a-şi îndeplini cu succes rolul de cap de familie. Aşa că au ales-o pe sora băiatului.

Prima fază – negarea

Nu a fost judecat şi nici întrebat “De ce?”. Sora lui i-a arătat că ştie, dar cel mai important, l-a făcut să înţeleagă că îl susţine în lupta cu drogurile.   Prima “confruntare” s-a soldat cu negare din partea lui S. Ulterior, el a realizat că doar cei dragi îl pot ajuta. Astfel, lupta cu heroina a început-o umăr la umăr cu sora lui.

Aceasta a exclus din start internarea tânărului la unul dintre puţinele centre specializate în asigurarea asistenţei medicale şi psihologice pentru dependenţii de droguri.  A ales tratamentul ambulatoriu, adică o luptă de martir.   Trebuie să ştii cum să vorbeşti. Cu dependenţii de droguri  trebuie să fii prudent. “Nu întrebi niciodată “de ce”, nu faci reproşuri, nu judeci şi nu dai sfaturi”, spune tânăra, care acum este, de departe, o expertă în psihologia toxicomanului. Este ca şi cum ai avea grijă de o bombă amorsată, ale cărei fire au aceeaşi culoare. Nu faci greşeli pentru că poţi strica totul.  

A doua fază – recăderea   Au trecut împreună prin cele mai grele încercări – de la vizite la medic fără ştirea mamei, medicamente specifice ascunse în flacoane de vitamine şi ţinute sub strictă supraveghere în poşetă, până la prima recădere, după săptămâni de tratament de dezintoxicare.   “Îmi venea să vomit de plăcere”, descrie S. prima senzaţie la recădere. Gândul că va avea posibilitatea să prizeze din nou era deja o fericire greu de suportat. Ar fi făcut orice pentru o doză şi acum spune, nu fără ruşine, că “dacă aş fi ştiut că mama are o bilă (de heroină – n.r.) şi nu ar fi vrut să mi-o dea, aş fi sărit la ea şi aş fi lovit-o sau, Doamne fereşte, cine ştie de ce aş fi fost capabil…”.    A fost descoperit imediat. Sora lui a simţit atunci că lumea lor s-a prăbuşit dar nu şi-a pierdut speranţa şi a luat-o de la capăt. Nopţile de zbucium fizic în care îi schimba tricourile ude de cel puţin cinci ori pe noapte, stările de nelinişte şi tratamentul reluat de la zero au revenit.

“Trebuia să am grijă de el. Sunt singurul lui sprijin. Salariul meu se duce în întregime pe tratamentul lui. Noroc că am prieteni care mă ajută. Dar a început să-mi fie ruşine să apelez la ei. Fac asta deja de atâta timp”, spune tânăra.   Ce crede despre campaniile antidrog

Sunt doar luptă pe hârtie şi bani cheltuiţi pentru buna imagine a celor care le iniţiază. „Nu transmit nimic”, este de părere S., pentru care mesajul mărului înţepat cu seringa este prea subtil, chiar şi acum când poate spune că are „experienţă”. Pentru tineri, mesajul din muzică este mult mai elocvent, dar, adesea, cu două tăişuri. Aşa cum spune S., „Paraziţii”, deşi au versuri explicite şi virulente, percepute de multe ori drept instigatoare, tratează în muzica lor pericolul consumului de droguri, pe înţelesul celor tineri. „Cu Nimeni Altu’”, spune el, „situaţia e altfel. Unele melodii de-ale lor îndeamnă la consum”.

Cu toate acestea, „Niciodată nu te gândeşti că «ce, eu să ajung ca prostul ăla!»”, spunea S. în timpul tratamentului de dezintoxicare. Te vezi sus, te simţi puternic, nu îţi pasă, pentru că poţi să faci tot ce-ţi trece prin cap. Nu există limita pericolului, nu ţi se poate întâmpla nimic. Nu vei ajunge un ratat, gândeşte dependentul de stupefiante.

Însă, odată ce ai intrat în horă, totul devine o luptă din care puţini ies învingători, şi, chiar şi aşa, drogul sau, mai degrabă, administrarea lui este preferenţială. S. a ales heroina la folie pentru că îi era frică de ace.

De unde vin drogurile

Deşi nu au bani, iar heroina este scumpă, tânărul S. nu a rămas niciodată fără provizii. Totul este o mică afacere. La început, a fost contactat de un amic cu câţiva ani mai mare care i-a propus să facă bani din vânzarea de cannabis. Nu a stat mult pe gânduri, iar afacerea s-a dovedit una prosperă, cu câştig imediat. Cannabis mai fumează şi poliţiştii de sector, a povestit sora băiatului. “Aşa, pentru amuzament, sau ca să se poată infiltra în rândul traficanţilor”, mai spune ea.

Prin urmare, o mână spală pe alta, iar vânzările mari de “iarbă” asigură proviziile de heroină. Totul este ciclic, iar finalul este, adesea, previzibil.

În cazul lui S. sunt speranţe, pentru că a trecut deja mult timp de când nu s-a mai drogat. Dar, nu se ştie niciodată, spune sora lui, care aşteaptă cu sufletul la gură clipa în care să fie sigură că el este vindecat. Acum, ea se teme că, dacă se termină banii, se dărână tot ce a clădit cu răbdare şi înţelegere.

ÎNGRIJORĂTOR

Una dintre ultimele statistici oficiale în domeniu arată că numai în Bucureşti sunt peste 20.000 de mii de persoane dependente de stupefiante, cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani.. Centre de tratare sunt puţine, numai două, insuficiente pentru a acoperi un număr atât de mare de toxicomani.   Nici tratamentele nu sunt dintre cele mai bune, nu din cauza incompetenţei medicilor, ci pentru că nu s-au acordat, deocamdată, fondurile şi spaţiul necesare.

Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor din Pantelimon tratează substitutive, în ambulatoriu. La Centrul Medical pentru Toxicodependenţi Sfântul Stelian se fac toate tratamentele, mai puţin dezintoxicarea, în timp ce la Laboratorul de Sănătate Mintală din Sectorul 4 se face tratament cu metadonă. O mare greşeală, spun dependenţii, întrucât metadona dă aceeaşi dependenţă ca şi heroină, iar traficul cu această substanţă a atins acealeaşi proporţii ca şi cel de droguri.

Centre antidrog în Bucureşti

• Centrul de dezintoxicare din cadrul Secţiei a XVI-a a Spitalului “Alexandru Obregia” şi din Secţia a XVII-a

• Centrul Medical pentru Toxicodependenţi “Sfântul Stelian”, Str. Cristian Pascal, nr. 25-27, sector 6, tel: 021/314.44.75, 021/314.72.04, 021/260.14.41

• Laboratorul de Sănătate Mintală, Str. Argeşelul, nr.8, tel: 021/450.21.02, 021/450.18.05

• Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (aparţine de Agenţia Naţională Antidrog) – câte un centru în fiecare sector al Capitalei.

• Centrul de Asistenţă Integrată a Adicţiilor, Şoseaua Pantelimon, nr. 255, bl. 43, sector 2, tel: 021/255.63.63