Definiția terorismului e simplă - violența motivată de scopuri politice. Duminică 23 decembrie 1990, cu 2 zile înainte de Crăciun, serviciile secrete române au comis un act terorist în București, similar cu actele teroriste comise în Berlin, Barcelona, Nisa, Londra, și New York în 2016-2017.

MAI a reprimat violent o demonstrație pașnică anti-comunistă în Piața Universității, care comemora prima aniversare a evenimentelor din decembrie 1989. Camionul 31-B-7354 a călcat intenționat un demonstrant, coordonat cu asaltul scutierilor asupra demonstranților.

Prefixul 31 era rezervat pentru MAI în toate județele (la fel ca 21, 22, 32, 33, 34). Am fost martor și fotografiile făcute de mine au fost publicate în România Liberă pe 11 ianuarie 1991 cu un tiraj de 1,5 milioane exemplare. Am pus Securitatea pe jar cu acest napalm de presă, și riposta MAI împotriva tuturor foto-jurnaliștilor în perioada 11-13 ianuarie 1991 a fost sălbatică.

 

Primele încercări de a afla vinovații

Niciodată în istoria României toți foto-jurnaliștii nu au fost agresați timp de 3 zile consecutiv. Securitatea nu știa unde să găsească acul și a ordonat violența împotriva întregului car cu fân.

Eu am plecat din România în 1981 la 11 ani, și am primit azil politic în SUA în 1982. Nu am avut niciodată buletin de identitate care se emite la 14 ani, și nu figuram pe radarul principal de evidență a populației.

Comuniștii au furat pământul familiei mele din Prahova înainte de 1989, și l-au furat a doua oară după 1989 prin clientela politică a lui Adrian Năstase și PSD. Aveam 20 de ani când am organizat și executat această operațiune specială de presă, nume de cod Operațiunea Full Frame.

Am folosit arme de calibru 35mm, inclusiv un Nikon FM2 (seria N 7558826), obiectiv Nikkor 28mm f/2.0 AI-S, blitz Nikon SB-15, film Kodak Tri-X 400, cu care am făcut fotografia 31-B-7354.

Eram student la foto-jurnalism la Rochester Institute of Technology (RIT), nu aveam bani să folosesc avioane pentru diseminare de fluturași cu fotografia 31-B-7354 pe întreg teritoriul României, dar am folosit ziarul România Liberă ca vector terestru și nu m-a costat niciun leu.

Jurnaliștii și fotoreporterii, ținta violențelor „scutierilor”

Din nefericire audiența-țintă de 23 milioane nu a înțeles mesajul, scandalul de presă nu a izbucnit pe tema 31-B-7354, ci pe tema foto-jurnaliștilor agresați sălbatic de MAI. Presa nu a fost capabilă să înțeleagă relația cauză-efect între cele 2 evenimente, iar MAI și MAE nu au fost obligate să răspundă la întrebările omise de presă.

Pe 11 ianuarie 1991 scutierii coborâți din camioanele 34-B-6430 și 34-B-6418 au agresat toți foto-jurnaliștii din Piața Universității. Pe 12 ianuarie 1991 aproape am fost o victimă a terorismului vehicular când o Dacie a intrat intenționat în viteza printre demonstranții pe care îi fotografiam pe Calea Dorobanți, venind de la TVR spre Universitate.

Scutierii mi-au distrus blitzul foto și am fost împins violent de la spate pe treptele care coborau la metrou în fața Teatrului Național, la câteva minute după ce i-au mutilat fața lui Andrei Iliescu de la Agence France Presse. Mirel Curea a fost lovit cu bastonul peste spate. Marius Herghelegiu a fost obligat să sară gardul la Biblioteca Americană, fiind alergat de scutieri care intenționau clar să-l linșeze.

Pe 13 ianuarie 1991, John Guillemin a fost agresat de scutierii care i-au furat geanta cu aparatură foto. Guillemin mi-a relatat că Ambasada SUA a protestat și poliția a returnat geanta cu câteva obiective lipsă, argumentând că a fost găsită “abandonată”.

Proteste în România și SUA

Pe 14 ianuarie 1991, am intrat în Consulatul SUA și am exprimat temeri severe pentru viața mea, datorită publicării fotografiilor 31-B-7354. Pe 15 ianuarie 1991 România Liberă a dedicat o pagină întreagă acestor acte teroriste din 11-13 ianuarie 1991. Cornel Nistorescu a protestat către MAI, Doru Viorel Ursu.

Ambasadorul SUA a protestat către MAE, Adrian Năstase si Traian Chebeleu. Virgil Măgureanu și Mihai Caraman erau șefii SRI, SIE, și au avut acces la OSINT din România Liberă.

Ulterior în 1991 am obținut informații că un ofițer de Securitate care lucra sub acoperire înainte de 1989 și a fost avansat în grad după 1989, a afirmat „poza lui Dan e trucată, dacă cineva e sub roata unui camion nu înseamnă că a fost călcat”.

Pe 23 decembrie 1991 l-am fotografiat pe acest ofițer la o distanță de 3 m cu același Nikon FM2, obiectiv Nikkor 50mm f/1.4 AI-S, în timp ce tăia lemne cu toporul pe coasta de est a SUA. El a afirmat cu o privire amenințătoare “îmi faci poză ca să mă dai la România Liberă”.

O operațiune discretă. Vinovații, protejați de stat!

Niciodată nu i-am spus ofițerului că fotografiile 31-B-7354 au fost făcute de mine. Am fost atent să nu las probe care să dovedească prezența mea fizică la sediul RL din Casa Scânteii pe 9 ianuarie 1991, când am luat contact cu Tia Șerbănescu, arătându-i negativul crimei, pașaportul român cu domiciliul SUA, și legitimația de presă NPPA.

Am acționat ca un comando de presă cu discreție extremă, știind că voi fi vânat. În România există câteva persoane cu numele Dan Giurcă. Mihai Caraman și SIE pot preciza cum au făcut legătura specifică, și care era misiunea acestui ofițer de Securitate în SUA în perioada Crăciunului, la exact un an după actul terorist 31-B-7354, și la 2 ani după așa-zisa “revoluție” din 1989.

În ciuda faptului că acest act de terorism de stat a fost publicat de România Liberă pe 11 ianuarie 1991, PRO TV pe 24 iunie 1998, Academia Cațavencu în martie 2003, România Liberă pe 21 decembrie 2009, și New York Magazin pe 3 iunie 2015, toți vinovații au fost protejați de statul român timp de 30 ani.

 

Autoritățile l-au identificat pe șofer ca fiind Teodor Adrian Georgescu, cu domiciliul în Strada Huedin 9, sector 4, București. Circa 2001 când a fost trecut în retragere, dosarul său de ofițer a fost trimis la arhiva UM 02405 Pitești, cu numărul 44/17.11.2001, poziția 9251. Petre Mihai Băcanu a afirmat că această arhivă este pentru cadre MAI. Generalul Dan Voinea a afirmat pe 5 iunie 2007 că 31-B-7354 era camion militar. Șoferul a figurat la Casa de Pensii, Sector 4, București.

Când am încercat sa aflu detalii, Mihaela Bebliuc, șef serviciu plăți prestații (mihaela.bebliuc@cnpp.ro, IP [213.177.18.85]), mi-a răspuns pe 20 decembrie 2019 „ce drepturi aveti dvs sa supuneti «la interogatoriu» un functionar public!?!?”

Minciuna autorităților și abuzurile unor procurori

Cu alte cuvinte, presa nu are dreptul să afle adevărul, și pensia teroristului are caracter confidențial. Șoferul a afirmat în declarația scrisă că soția avea o “criză de inimă” și s-a dus să cumpere “chinidin”, cu un camion care în mod normal transporta cadre militare.

Această minciună comunistă ar fi similară cu Mohamed Atta spunând că a pilotat un avion ca să cumpere pizza la New York în 2001, sau Anis Amri spunând că făcea cumpărături de Crăciun la Berlin în 2016 cu un camion de mare  tonaj.

Procurorii militari Ionel Slăvoiu și Mircea Levanovici au obstrucționat justiția prin diverse metode, cum ar fi documente falsificate, intimidarea martorilor, și NUP. Traian Băsescu (nume de cod Petrov) le-a acordat acestora gradul de general.

Represalii contra celor ce caută adevărul

Pe 12 martie 2000 am fost agresat fizic în București de o echipă mobilă a Jandarmeriei (câțiva pumni în față spărgându-mi ochelarii și un șut în coaste) dar dosarul 353/P/2000 a fost obstrucționat. Pe 6 mai 2001 am fost agresat fizic de polițistul Teodor Dascălu la Secția 21 (mi-a lovit telefonul în timp ce vorbeam cu reporterul New York Times și m-a lovit cu permisul auto peste nas) dar dosarul 621/P/2001 a fost obstrucționat de procurorul militar Culea.

Pe 26 septembrie 2001 când l-am întrebat pe Culea de ce nu a investigat cazul, mi-a răspuns pe un ton arogant “nu am vrut, nu trebuie să-ți justific ție ce fac eu”. Culea m-a amenințat cu închisoare și pe 15 martie 2002 o sentință de 40 zile închisoare a fost emisă împotriva mea în baza unei fraude. Procurorul a fost Darius Ureche, fiul securistului Marian Ureche.

Am depus plângere la Ambasada SUA pe 3 aprilie 2002 și ulterior sentința a fost anulată datorită fraudei, dar între timp poliția a bătut violent la ușa apartamentului meu din București sâmbătă 20 aprilie 2002 la ora 6, trezindu-mă din somn și înjurând, cu intenția să-mi terorizeze familia și să-mi comunice un mesaj subtil.

Același mesaj subtil a fost comunicat unui alt martor când Slăvoiu i-a trimis soldați acasă la ora 21, ca să-l cheme la tribunal pentru o declarație. Am depus altă plângere la Ambasada SUA pentru acest abuz. Când am obținut informații despre un posibil complot de a folosi documente de deces falsificate pentru a termina procedura penală împotriva șoferului, am trimis un email din SUA către Rodica Stănoiu (nume de cod Sanda).

La scurt timp după, am fost ținta unor acte de cyberterorism, venind de la o adresă de email a Ministerului Justiției (@just.ro) cu IP [82.76.14.62]. După ce am depus o plângere la Ambasada SUA și Ministerul Justiției, cyberterorismul s-a oprit la fel de misterios ca și cum a început.

Dosarul, îngropat adânc. Dar martorii trăiesc!

Ticu Dumitrescu a încercat să afle adevărul în 1999 și i s-a spus “cazul a fost anchetat până la capăt, dar rezultatul e secret”. Ambasadorul SUA James Rosapepe s-a lovit de același zid. Există indicii că un dosar ar fi fost deschis în 1991 dar acesta a fost făcut să dispară. Slăvoiu a deschis un dosar paralel, pe o linie moartă, cu numărul 846/A/VIII/1999 care nu are forma unui dosar penal.

În urma NUP, am făcut apel și un alt dosar a fost deschis cu numărul 84/P/2007. A urmat al doilea NUP. Am făcut apel din nou, dar actele teroriste din 23 decembrie 1990 și 11-13 ianuarie 1991, continuă sa fie mușamalizate. Martori există – Răzvan Martin avea doar 15 ani când s-a dus în Piața Universității pe 23 decembrie 1990 să aprindă o lumânare și a aflat despre actul terorist 31-B-7354.

Mirel Curea lucrează la Evenimentul Zilei și ține minte cât de sălbatic a fost agresat Andrei Iliescu pe 12 ianuarie 1991. Marius Herghelegiu mi-a relatat prin email cum a folosit o manevră de rugby ca să scape de scutieri, soldații americani au fost obligați să scoată armele ca scutierii să nu intre pe teritoriul diplomatic, și Ambasada SUA l-a  escortat acasă cu o dubă pe 12 ianuarie 1991.

Câțiva revoluționari i-au identificat în fotografia 31-B-7354 pe Romulus Cristea, Andrei Brișiț zis Dudayev, si un bărbat zis Fane Tinichigiul. Eu l-am localizat pe Brișiț în martie 2003, l-am fotografiat și am obținut datele din buletin, dar Slăvoiu a refuzat să-l cheme ca martor.

În 2003 când l-am fotografiat, și înainte să moară în 2020, Romulus Cristea mi-a relatat că a scris un articol “Urme pe asfalt” despre un camion care a călcat un demonstrant în aceiași perioada. Datorită crizei COVID-19, încercările mele de a cerceta arhiva Mileniul Trei au fost blocate.

În loc de concluzie: Vreau să sărbătoresc Crăciunul știind că cei vinovați de crime împotriva umanității au fost pedepsiți

Comunismul a fost un dezastru pentru România. Securitatea a infiltrat toate domeniile inclusiv biserica, a distrus valorile creștin-ortodoxe ale poporului român, și le-a înlocuit cu turnătoria, crima, și corupția în perpetuitate. În plus, a creat conceptul de teroriști cu pensii.

Am fost întrebat de un jurnalist de la Radio Europa Liberă de ce am perseverat 30 de ani pentru a face lumină. Răspunsul e simplu – în calitate de creștin-ortodox vreau să sărbătoresc Crăciunul știind că cei vinovați de crime împotriva umanității au fost pedepsiți.